11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRusia şi gruparea Stat Islamic, în atenţia UE

Rusia şi gruparea Stat Islamic, în atenţia UE

NATO şi Uniunea Europeană (UE) au anunţat, joi, că vor să-şi consolideze cooperarea în faţa “noilor ameninţări” reprezentate de politicile agresive ale Rusiei în fostul spaţiu sovietic şi violenţele de la frontiera de sud a blocului militar occidental, relatează AFP, conform Mediafax.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, a declarat că, în pofida faptului că cele două organizaţii sunt “diferite prin natura lor”, se confruntă cu provocări similare.

Mogherini a anunţat că cele două părţi urmează să discute despre tensiunile cu Rusia din cauza situaţiei din Ucraina şi despre “criza din sud”, în contextul în care UE se confruntă cu un aflux de imigranţi clandestini dinspre Libia.

“Extrem de importantă pentru noi este o coordonare puternică, în special în privinţa împărtăşirii de informaţii, în ceea ce priveşte noile ameninţări cu care ne confruntăm cu toţii”, a spus ea.

“Noi (NATO şi UE) ne confruntăm cu provocări care ne unesc. Suntem diferiţi ca natură, dar împărtăşim aceleaşi valori”, a subliniat ea.

Răspunzând unor critici potrivit cărora UE a reacţionat greoi faţă de evenimente din vecinătatea sa, Mogherini a declarat că blocul european este “conştient că este necesar să ne consolidăm capacitatea de a reacţiona în situaţii de criză”.

Însă Îaltul Reprezentant a precizat că, spre deosebire de NATO, “acest lucru nu înseamnă neapărat o abordare militară”.

“Dar nu putem exclude un aspect militar al activităţii noastre”, a subliniat Mogherini.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat, în ultima zi a reuniunii din Turcia a miniştrilor de Externe – prima, din 2011 încoace, în care miniştrii se întâlnesc în alt loc decât la Bruxelles -, că Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu provocări care evoluează permanent la est şi la sud.

Stoltenberg a criticat dur anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi implicarea ruşilor în Ucraina.

“La est, o Rusie tot mai agresivă a folosit forţa pentru a modifica frontiere şi a intimida vecini”, a declarat Stoltenberg.

“La sud, extremismul violent a atins un nivel fără precedent în perioada modernă”, a continuat el, referindu-se la măcelurile comise de către jihadişti din Statul Islamic (SI).

“Vom discuta implicaţiile strategice pe termen lung ale provocărilor cu care ne confruntăm acum şi despre modul în care NATO poate să coopereze cu partenerii săi şi Uniunea Europeană în acest sens”, a anunţat secretarul general al blocului militar occidental.

Stoltenberg a mai anunţat că Alianţa Nord-Atlantică acţionează pentru a-şi consolida capacităţile împotriva războaielor hibride. NATO acuză Rusia că poartă un război de acest tip în Ucraina – în care combină tehnici militare clasice cu mijloace neconvenţionale ca atacurile cibernetice şi propaganda.

“Ne consolidăm capacitatea de disuasiune şi de prevenire a ameninţărilor de tip hibrid”, a subliniat secretarul general al NATO.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă