Ar putea Rusia să-şi salveze prestigiul, pierzându-şi influenţa pe două fronturi în acelaşi timp? Rusia este pe cale să rămână fără cele două state-tampon care despart graniţele sale de cele ale Uniunii Europene şi NATO, baza militară din Siria, dar mai ales autoritatea, gloria şi consideraţia de care se mai bucură în anumite zone.
Moscova ar vrea măcar ssă întârzie, dacă nu chiar să blocheze procesul prin care şi-ar putea pierde o halcă importantă din spaţiul său vital, fiindcă Republica Moldova şi Ucraina vor avea peste două luni tratate de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă nu doar tăierea cordonului ombilical al dependenţelor economice faţă de Rusia, ci şi ieşirea celor două state de pe orbita Kremlinului. În acelaşi timp, influenţa Rusiei se contractă încet-încet în zona caucaziană şi ceva mai brusc în Orientul Mijlociu, dacă marile puteri Occidentale vor interveni în Siria pentru a-l pedepsi pe Bashar al-Assad pentru războiul civil din ultimii doi ani în care au murit peste 100.000 de civili (potrivit datelor ONU).
Rusia şi-ar putea pierde “ieşirea” la Marea Mediterană prin portul sirian Tartus, dar şi o parte a pieţei de arme pe care o controlează: contractele cu Damascul sunt în jur de 5 miliarde de dolari. Industria rusă de armament se află deja în suferinţă şi a înregistrat pierderi de peste 13 miliarde de dolari din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Iranului, plus alte aproape 5 miliarde de dolari după anularea contractelor cu Libia. Interesele Rusiei în zonă nu se reduc, totuşi, doar la negoţul cu arme, este vorba şi despre investiţii economice: de pildă 20 de miliarde dolari, bani pe care Moscova i-a plasat în Siria în proiecte de infrastructură, energie şi turism, până în 2009. Mai mult decât banii contează, însă prestigiul Rusiei, care ar putea avea de suferit serios atât din cauza pierderilor din “străinătatea apropiată” (Moldova&Ucraina), cât şi pe direcţia Oreintului Mijlociu, unde încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire.
Cea mai mare frică a lui Vladimir Putin este restrângerea Rusiei la “spaţiul ei interior” şi transformarea ţării dintr-un mare actor global, într-unul regional, în care Turcia, mânată de doctrina neo-otomanismului, să poată umple locul lăsat gol de ruşi. În vizorul Turciei se află nu doar Siria şi Orientul Mijlociu, ci şi Caucazul şi Balcanii, regiuni care în mod tradiţional s-au aflat sub influenţa politică a turcilor, dar mereu în atenţia ruşilor, care le-au şi preluat ulterior.
Ar putea Rusia să-şi salveze prestigiul, pierzându-şi influenţa pe două fronturi în acelaşi timp? E posibil, fie alăturându-se puterilor vestice, fie adoptând varianta riscantă a strategiilor provocatoare, prin care, spre exemplu, a fost blocată apropierea Georgiei de NATO, după Războiul de Cinci Zile din 2008. Deocamdată Moscova foloseşte metoda “băţul şi morcovul” ameninţând Ucraiana şi Moldova, dar în acelaşi timp cultivându-le ca pe doi prieteni-vasali, pe care crede că-i poate întoarce din drum cu uşurinţă. Vicepremierul rus Dimitri Rogozin este aşteptat la Chişinău pe 2 septembrie, dată la care Transnistria îşi sărbătoreşte obţinerea “independenţei”, iar Patriarhul Kiril pe vine pe7 septembrie, ambii cu misiuni bine determinate, să provoace şi să convingă. În acelaşi timp Kremlinul a ameninţat Ucraina că va pierde parteneriatul strategic cu Rusia, dacă va semna acordurile cu UE: “va fi o catastrofă pentru Ucraina şi o mare lovitură pentru noi”, a spus Serghei Glazev, consilier al preşedintelui Putin, insistând că Rusia va anula toate tarifele preferenţiale în comerţul cu Ucraina. Pentru ca Ucraina este o miză mult mai mare pentru Rusia, Vladimir Putin şi Patriarhul Kiril vor fi la sfârşitul acestei săptămâni la Kiev pentru a sărbători 1025 de ani de la convertirea la creştinism a Statului Kievean, prima formaţiune statală importantă a slavilor de răsărit.
Kievul şi Chişinăul au răspuns diplomatic şi foarte politicos avertismentelor Moscovei, explicând că vor continua relaţiile “aprofundate” cu Rusia, candidând în acelaşi timp la UE. Diplomaţie, duplicitate sau pragmatism? Toate sunt ingrediente ale negocierilor, dar cele două state trebuie să facă nişte opţiuni, în funcţie de priorităţile pe care le au. Dacă Republica Moldova vrea să se integreze în Uniunea Europeană, trebuie să ştie că acest lucru nu e posibil având o enclavă rusească înarmată până în dinţi în interiorul ţării şi că trebuie să opteze între aderarea la UE şi păstrarea Transnistriei. La rândul său Kievul trebuie să aleagă între Europa şi proiectul eurasiatic gândit de Vladimir Putin pentru a contrabalansa UE şi să convingă Germania că merită să primească acordul de asociere, renunţând în acest fel la procesul politic împotriva Iuliei Timoşenko.
Rusia nu va ceda de bună voie din influenţa pe care o are în zonele sale strategice, în care sunt incluse Ucraiana, Republica Moldova sau Siria, fie va primi altceva “la schimb”, după modelul Ribbentrop-Molotov, fie îşi va lua într-un fel sau altul revanşa.
