» Intr-o scrisoare expediata mai multor lideri, intre care Bush, Sarkozy, Merkel si Berlusconi, presedintele rus arata ca recunoasterea Abhaziei si Osetiei de Sud este "fondata pe dreptul international". Rusia a cautat ieri sustinerea Chinei in confruntarea cu Occidentul.
In financial times, seful de la Kremlin a evocat exemplul independentei provinciei sarbe Kosovo, estimand ca "in relatiile internationale nu poate fi o regula pentru unii si alta regula pentru altii". Recunoasterea independentei regiunilor georgiene separatiste Abhazia si Osetia de Sud, arata Medvedev, s-a facut "luand in considerare dorintele popoarelor acestor regiuni si pe baza Chartei ONU si a altor documente de drept international". El a avertizat europenii asupra unei "degradari" a relatiilor legate de criza din Georgia si recunoasterea celor doua regiuni separatiste georgiene, sustinand ca "mingea este in tabara europenilor", care, "daca vor dori degradarea acestor relatii, o vor obtine".
Presedintele rus s-a intalnit ieri cu omologul sau chinez, Hu Jintao, la Dusanbe, capitala fostei republici sovietice Tadjikistan, in ajunul unui summit al Organizatiei de Cooperare de la Shanghai. Dar inaintea acestei intrevederi China s-a declarat "preocupata" de decizia Rusiei, legata de republicile georgiene, rupand astfel tacerea de pana acum fata de o decizie condamnata unanim de Occident. China se afla in dilema in ce poveste problema georgiana. Mentine relatii stranse cu Rusia, dar trebuie sa faca fata unor miscari interne ce lupta pentru independenta in regiunea budista Tibet si in regiunea musulmana Xinjiang.
Liderii occidentali au marit presiunea si au continuat sa respinga atitudinea rusa, condamnand violarea "inacceptabila" a dreptului international. Presedintele american, George W. Bush, a cerut Moscovei sa "reconsidere aceasta decizie iresponsabila", iar candidatul republican la Casa Alba, John McCain, a denuntat "politica de anexare de facto" a Rusiei ameninta securitatea si stabilitatea in regiune.
Seful diplomatiei franceze, Bernard Kouchner, a acuzat ieri Rusia ca in Georgia s-a plasat "in afara dreptului international". "Este foarte periculos", a subliniat Kouchner, aratand ca Rusia ar putea avea, dupa Abhazia si Osetia de Sud georgiene, "alte obiective", in special "Crimeea, Ucraina, Moldova". UE trebuie sa manifeste in mod clar sprijinul pentru o posibila aderare a Ucrainei pentru a evita ca acest stat sa devina urmatoarea tinta a Rusiei, "a carei doctrina pentru vecinii apropiati evoca sferele de influenta politica", declara si comisarul european pentru extindere, Olli Rehn. Ministrul britanic de Externe, David Miliband, sosit la Kiev, declara ca revine Rusiei sa nu "inceapa" un nou razboi rece.
NATO a cerut Rusiei sa "revina asupra deciziei sale din ajun, decizie care violeaza numeroase rezolutii ale Consiliului de Securitate, pe care le-a aprobat chiar ea in ce priveste integritatea teritoriala a Georgiei".
La ONU insa negocierile din Consiliul de Securitate privind Georgia se afla intr-un punct mort, sperantele rezolvarii situatiei spulberandu-se o data cu recunoasterea de catre Rusia a celor doua republici separatiste georgiene.
La Marea Neagra, flota rusa a primit ordinul de a supraveghea miscarile navelor statelor membre NATO, mai multe nave militare, intre care crucisatorul "Moskva", acostand ieri in rada portului Suhumi, capitala republicii separatiste georgiene Abhazia.
Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a acuzat ieri la BBC fortele ruse care "s-au dedat si continua sa se dedea la o epurare etnica" in Osetia de Sud si in Abhazia. Ceea ce se petrece este "o invazie brutala in secolul XXI si o epurare etnica la scara mare in secolul XXI". El a precizat ca nu va participa la summitul de criza al UE din 1 septembrie, intrucat, "daca parasesc Georgia, rusii inchid spatiul aerian si ma vor impiedica sa revin in tara".
» Decizie periculoasa
Presa rusa apreciaza ca recunoasterea Abhaziei si Osetiei de Sud este periculoasa pentru Rusia, "riscand sa se afle intr-o pozitie de izolare pentru ca un alt stat nu va sustine independenta" celor doua republici georgiene. In plus, numeroase regiuni ale Rusiei dispun in prezent de un nou argument in favoarea independentei lor si stabilitatea Caucazului ar putea lua o cu totul alta turnura".
Gleb Pavlovski, politolog pro-Kremlin, sustine ca Rusia isi impune scenariul ei de securitate in Georgia punand Occidentul in fata faptului implinit. Sa izolezi Rusia. Cine va pierde? Europa (dependenta de hidrocarburile ruse) va ramane fara gaz si, daca rusii isi retrag miliardele din bancile americane, va fi un crah in SUA, sustine un expert in zona Caucazului, care a consiliat parlamentul rus in problema relatiilor cu cele doua republici separatiste.
Pentru Alexandr Konovalov, de la Institutul pentru evaluari strategice, recunoasterea celor doua republici georgiene "este o decizie egala cu o catastrofa". Moscova pune "o bomba cu explozie intarziata in Caucazul de Nord, unde cecenii si ingusii isi pot pune problema iesirii din Rusia".