23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecial„Royal Fashion" cucereşte Balcicul

„Royal Fashion” cucereşte Balcicul

Spectacolul „Royal Fashion”, în regia lui Dan Puric traversează graniţa la vecini, în cadrul Festivalului „Inima Reginei Maria”, organizat în Bulgaria, în perioada 9-12 septembrie.

Reprezentaţia, plină de înţelesuri subtile şi momente spectaculoase, va fi pusă în scenă, în Albena, pe 11 septembrie. Semantica spectacolului este potenţată de costumele fabuloase create de Doina Levintza şi de scenografia Corinei Grămoşteanu.

Pe parcursul a trei zile, în zona cunoscută odinioară sub numele Coasta de Argint, turismul cultural, materializat prin vizitarea locurilor dragi Reginei Maria, se va îmbina cu o componentă spirituală reprezentată prin: muzică, dans, teatru, expoziţii.

Prin acest festival, organizatorii aduc un omagiu Reginei Maria, personalitate marcantă a istoriei, culturii, artei româneşti. Progarmul include vizitarea Castelului şi Grădinii Botanice, vizitarea Balcicului de altădată, sub îndrumarea Doinei Păuleanu, autoarea albumului de artă „Balcicul în pictura românească”, lansare de cărţi, expoziţii.

Publicul poate cumpăra bilete de mai multe tipuri, care includ şi cazarea şi accesul la maneifestările artistice. Preţurile sunt de la 199 la 299 lei de persoană.

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă