Cunoscut in special pentru realizarea peliculelor de succes "Apollo 13" (1995) sau "Codul lui Da Vinci" (2006), Ron Howard are in palmares nenumarate alte realizari, printre care "Cocoon" (1985), "O minte sclipitoare" (2001), "ED TV" (1999), "Numai tata sa nu fii" (1989), "Departe, departe" (1992). Howard se situeaza in topul celor mai buni regizori de film de astazi si a castigat dreptul de membru in "DGA", clubul exclusivist al castigatorilor premiului pentru regie. Howard este cunoscut si ca actor, urcandu-se pe scena de la sase ani in serialul de comedie, devenit "clasic", "The Andy Griffith Show".
– Spre deosebire de alti oameni din aceasta industrie, ati crescut in cinematografie…
R.H.: Cred ca am fost extrem de norocos fiind expus industriei divertismentului din copilarie si fiind invatat despre productiile sale intr-o maniera temeinica. Multi copii sunt urcati pe scena si arata ca niste animalute dresate. Sunt dragalasi, iar producatorii incearca sa primeasca de la ei o anumita reactie, asa ca ii stimuleaza cu diverse atentii, dar copiii de fapt nu invata sa interpreteze. Tatal meu are in mod natural o inclinatie spre pedagogie. El mi-a pus cu adevarat bazele actoriei. Iar mediul in "The Andy Griffith Show" a fost special: actorii puteau sa contribuie cu adevarat. si chiar mie, copil, mi se permitea sa ridic mana si sa-mi exprim punctul de vedere asupra scenei sau sa schimb un rand din dialog. Mi se ingaduia sa particip. si imaginati-va cata incredere in mine primeam fiind acceptat de un grup de adulti. Era extraordinar! Constient sau nu, am adus acelasi spirit in munca mea de regizor. Incerc sa recreez experienta de atunci, in care toti colaboreaza – scriitori, regizori, actori.
– Cum ati devenit interesat de regie?
R.H.: Era foarte distractiv printre actori, erau aparte, foarte inteligenti si nostimi. Faceau glume, dar in secunda urmatoare se puteau concentra si-si jucau rolul minunat. Am fost impresionat de acesti oameni. Dar imi placea sa-mi petrec timpul si cu echipa. Ma ajutau sa lucrez cu camera de filmat si sa invat cate ceva despre sunet, despre felul in care merge microfonul, despre lumini. Dupa un timp am realizat ca regizorul este cel care clipa de clipa, zi de zi, trebuie sa interactioneze cu toti. Am fost atras de ceea ce facea el. Am inceput sa ma gandesc tot mai serios ca pot comunica cu audienta prin emisiuni de televiziune sau filme. si am inceput sa fac mai mult decat sa indeplinesc o functie doar pentru ca mi-a dat un scenariu cineva. A devenit o sansa de a ma provoca pe mine insumi.
– Ce fel de educatie ati primit?
R.H.: Formala. Jumatate din educatie o primeam pe platou de la o profesoara speciala. De altfel, emisiunea avea o atmosfera educativa. Cand a trebuit sa merg la o scoala obisnuita, am fost intotdeauna ultimul care termina. Iar colegii mei nu ma tratau ca pe o persoana ci ca pe un fel de imagine de la televizor pe care acum o aveau la dispozitie si puteau cand sa-i ceara autografe, cand sa se distreze pe seama ei.
– Ce fel de lucruri va fac sa perseverati?
R.H.: Asta face parte din meseria mea, pentru ca orice proiect este un potential dezastru. Presupune o investitie uriasa, si oamenii se tem. Ca tanar, incercand sa trec de la actorie la regie, a trebuit sa indur frustratiile din partea adultilor, care spuneau "poate ca in 10-15 ani cineva iti va da sansa sa regizezi". Nu asta vroiam sa aud. Nimeni nu vrea sa lase un regizor sa lucreze pentru prima data. Asa ca am facut singur filme studentesti, am scris si mi-am castigat o pozitie fiind actorul principal in serialul "Happy Days".
"Nu am fost un fan al astronomiei"
– Cum ati primit criticile?
R.H.: Bine. Cred ca este una dintre fortele mele. Fie ca sunt de la specialisti sau de la spectatori, e intotdeauna dureros sa auzi critici. Chiar daca vin si complimente, tii minte intotdeauna observatiile negative. Sunt foarte sensibil la asta, dar cred ca e mai bine sa le accepti decat sa te minti ca tuturor le-a placut. Sa nu ai o aroganta care te orbeste. Sa mentii un grad de umilinta ca sa-i asculti pe cei care vorbesc. si mai trebuie sa ai incredere in tine ca sa continui. Ca in orice intreprindere creativa, nu-i poti multumi niciodata pe toti.
– Sunteti foarte loial grupului de oameni cu care colaborati.
R.H.: Cand faci ceva riscant din punct de vedere emotional, financiar, asa cum este lucrul in televiziune sau intr-un film, te expui pericolului de a fi umilit in mod public. Asa ca intr-o comunitate de creatie exista o incredere instantanee. Oamenii cauta intotdeauna aliati in afacerea lor. Exista si cativa lupi singuratici, dar cu siguranta nu sunt unul dintre ei. Gasesc ca este interesant sa lucrez intr-un proiect creativ si sa fiu in centrul acestei colaborari intense. Am lucrat cu producatorul Brian Grazer din 1981. Ne bazam unul pe altul pentru ca este o afacere periculoasa: poti esua oricand. Am facut patru filme cu Tom Hanks. De multe ori lucrez cu aceeasi scenaristi. Dar nu intotdeauna, ca sa nu cad in niste tipare stricte. Nimeni nu vrea un film identic cu cel dinainte.
– Care va sunt prioritatile atunci cand alegeti un scenariu?
R.H.: Povestea este regina! Cea mai mare realizare in "Apollo 13" nu a fost partea tehnologica, ci dezvoltarea unui curs al povestii prin care sa fim capabili sa amestecam cele trei locatii – casa, centrul de control si capsula spatiala – intr-un mod care sa ne permita sa comunicam despre pericolul, sacrificiul, curajul, emotiile pe care acesti oameni le-au simtit, pastrand proportiile reale.
– Cum ati devenit interesat de programe spatiale?
R.H.: Initial, cand mi-a venit ideea cu "Apollo 13", nu mi-am amintit foarte bine misiunea. Am crezut intotdeauna in programe spatiale si in spiritul de explorare, dar nu am fost vreun fan al astronomiei. Initial m-am gandit ca ar fi o foarte mare provocare: sa incerci sa recreezi pentru audienta experienta mersului in spatiu. In plus, e o poveste foarte dramatica si de aceea e si interesanta. Dar eu m-am uitat la ea ca la un fel de exercitiu cinematografic, ca la o experienta din care sa invat. Oricum, pe masura ce aflam mai multe despre misiune, am realizat ca a fost si mai dramatic decat crezusem. Iar cand i-am cunoscut pe cei implicati, nu numai pe astronauti, dar si pe cei care controlau misiunea, am inceput sa vad ca era intr-adevar o mare istorie despre o victorie a oamenilor. Una foarte emotionanta. si reprezenta o oportunitate reala de a glorifica lucrurile de care oamenii sunt capabili. Asa ca punctul meu de vedere asupra filmului s-a schimbat dramatic de la inceput.
– Si ati continuat cu o serie de proiecte legate de cosmos…
R.H.: Da. Compania noastra, "Imagine Films", in asociatie cu Tom Hanks si compania lui, facem o serie de programe pentru HBO numite "De la Pamant la Luna" . Tom este de fapt vizionarul in aceste proiecte. Brian Grazer si cu mine oferim putin suport moral si de structura. Episoadele au iesit extraodinar.
– De ce refuzati sa mai jucati?
R.H.: Ar fi distractiv sa fac asta din nou, dar odata ce am devenit regizor a fost o adevarata revolutie in viata mea si in receptarea mea de catre public, incat nu vreau sa amestec problemele. Apoi mi-am facut o companie, am si patru copii, asa ca vreau sa fiu devotat si responsabil ca tata. Nu imi mai permite timpul sa si joc. Din fericire, eu am reusit sa am viata de adult la care am visat. Daca doresc ceva pentru viitor, este sa ma extind ca regizor si sa inteleg mai mult despre aventurile din cinematografie. Unul dintre lucrurile grozave privind aceasta meserie este acela ca nu o poti niciodata cunoaste pe deplin. Fiecare noua poveste este un alt fel de expeditie, cu setul sau de provocari.
