19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialRompetrol Rafinare, pierderi de aproape 47 milioane dolari pentru primul semestru

Rompetrol Rafinare, pierderi de aproape 47 milioane dolari pentru primul semestru

47 de milioane de dolari a pierdut Rompetrol Rafinare (RRC) în primul semestru al acestui an, cu 40% mai mici faţă de nivelul de 78,43 milioane dolari înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri brută a crescut cu 41%, la 2,78 miliarde dolari, se arată într-o raportare a companiei, citată de Mediafax.

Rompetrol Rafinare, parte a KMG International, fostul grup Rompetrol, a înregistrat în primele șase luni ale anului trecut o cifră de afaceri brută de 1,96 miliarde de dolari.

"Indicatorii financiari au fost susţinuţi în principal de rezultatele operaţionale pozitive – materiile prime procesate (+46%), vânzările de carburanţi pe piaţa internă (+24%) şi la export (+75%), dar şi de reducerea costurilor de procesare prin creşterea eficienței energetice şi menţinerea disponibilității mecanico-operaționale", se arată într-un comunicat al companiei transmis miercuri Bursei de Valori București.

Rafinăriile companiei, Petromidia și Vega, au prelucrat în primul semestru peste 2,4 milioane tone de materie primă, cu 46% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Exporturile Rompetrol Rafinare au depășit 1 miliard de dolari în prima jumătate a anului, iar compania estimează că în întregul an 2014 va exporta cu 20% mai mmulte produse comparativ cu nivelul de 1,7 miliarde de dolari atins în 2013.

Rezultatele sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), se menționează în comunicat.

Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare şi ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemical, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.

KMG International este deţinut de compania petrolieră de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Cele mai citite

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...
Ultima oră
Pe aceeași temă