17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRomii din Occident au trecut de la carute la rulote

Romii din Occident au trecut de la carute la rulote

Desi romii sunt vazuti ca o problema a societatilor est-europene, inca necoapte democratic, si in Occident traiesc de secole romi si nomazi locali, dar obligati astazi sa pastreze o igiena ireprosabila.
Nomazi – sau mai degraba seminomazi – exista si astazi in Occident, iar masurile luate pentru a-i sedentariza au fost, pana nu demult, la fel de aspre in vestul, ca si in estul Europei. Numai in putine tari statul obliga comunele si primariile sa amenajeze locuri de parcare speciale pentru nomazi. O asemenea tara e Franta. Un raport al politiei franceze de dinainte de extinderea spre est a Uniunii Europene estima numarul nomazilor in tarile Europei occidentale la circa 200.000 de oameni, din care aproape jumatate in Franta. Tarile in care mai exista inca nomazi – astazi cu totii motorizati, circuland si traind in rulote – sunt Franta, Germania, Marea Britanie si, intr-o masura mai redusa, Belgia si Italia. In Belgia, statul a unificat de mult regulamentele comunale care priveau regimul caravanelor de nomazi. Legea nu era foarte limpede, iar terenurile, acolo unde existau, nu erau de multe ori amenajate, putand fi, pe atunci, fara apa potabila si fara canalizare, asa incat politia locala le putea interzice nomazilor sa se instaleze, din motive de igiena, chiar daca legea le dadea dreptul sa se instaleze acolo temporar. Incepand din anii ‘80, Belgia a luat exemplul Olandei. In 1973, in Olanda, legea a obligat toate comunele sa asigure un spatiu pentru caravanele nomazilor, in conditii strict reglementate: de exemplu, pe un asemnea teren nu pot stationa mai mult de 15 vehicule. Terenurile trebuie sa fie situate la o oarecare distanta de localitati, iar conditiile de igiena trebuie sa fie ireprosabile. In Franta, s-a calculat ca ar fi nevoie de circa 30.000 de locuri de parcare amenajate pentru rulotele nomazilor, in momentul de fata existand doar circa 10.000. Statul francez obliga comunele cu mai mult de 5.000 de locuitori sa construiasca si sa amenajeze o asemenea arie de popas, autoritatile centrale asumandu-si circa trei sferturi din cheltuieli, restul fiind suportat de comune.

Impotriva primariei
In Bulgaria, Comisia Impotriva Discriminarii a cerut primariei din Sofia sa suprime interdictia prin care romilor nu li se mai permitea sa treaca cu carutele prin centrul capitalei. Comisia considera aceasta ca fiind un caz precis de discriminare etnica. Comisia Impotriva Discriminarii, un organism independent ai carui membri sunt numiti de catre parlament si de catre presedinte, a fost sesizata de o organizatie a romilor numita Romani Baht, care a argumentat ca primaria impiedica romii sa-si practice vechile obiceiuri si ca ii impinge astfel si mai tare spre saracie. Recent la Sofia, s-au inregistrat mai multe incidente in cartierele locuite de romi. Decizia de a interzice circulatia carutelor pe bulevardele capitalei fusese luata in urma cu exact un an.

Dan Alexe
Dan Alexehttp://dan-alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă