31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialRomii au manifestat împotriva evacuărilor forţate

Romii au manifestat împotriva evacuărilor forţate

Câţiva zeci de romi au protestat în faţa Prefecturii din Cluj în cadrul unui eveniment care a avut ca co-organizator şi Asociaţia Amnesty International, pentru alinierea legislaţiei româneşti la prevederile internaţionale care apără drepturile omului. Mai precis, reprezentanţii asociaţiilor care au organizat manifestarea cer introducerea în legile româneşti a unor texte care să împiedice evacuările forţate.

Care sunt motivele cererii

„Oamenii au fost evacuaţi forţat, şi-au pierdut casele, au fost trimişi în afara oraşului şi au fost segregaţi. Vrem să atragem atenţia Guvernului să-i apere pe toţi oamenii de evacuarea forţată, să se asigure că toată lumea se bucură de dreptul unei locuinţe adecvate şi că legile din această ţară îi protejează pe toţi, indiferent dacă sunt proprietari sau chiriaşi”, a declarat reprezentantul Amnesty International, Fotis Filippou.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Amare Pharla Cluj, Pavel Doghi, a amintit că iarna trecută câteva sute de romi au fost scoşi din apartamentele în care stăteau, pe străzile Cantonului sau Coastei, şi duşi în afara oraşului, unde au primti dat nişte locuinţe modulare de la Primărie. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei au susţinut tot timpul că evacuarea romilor a respectat legislaţi românească şi că toţi cei îndreptăţiţi au primit locuinţele cuvenite.

 

 

Cele mai citite

Buy back auto România: tendința care schimbă modul în care românii își vând mașinile

Tot mai mulți proprietari auto renunță la anunțurile clasice și la negocierile prelungite și aleg programele de buy back. Pentru un public activ, cu...

Putin lovește din nou: rușii din străinătate condamnați în lipsă riscă să rămână fără conturi, proprietăți și pașapoarte

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un nou pachet de legi care extinde controlul statului asupra cetățenilor ruși aflați în afara țării și introduce...

Primar din Neamț, trimis în judecată de DNA. Acuzații de mită, contracte trucate și un prejudiciu de peste un milion de lei

Primarul comunei Zănești a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție în care este acuzat că ar fi primit bani...
Ultima oră
Pe aceeași temă