13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRomgaz licitează pentru gazele din Irak

Romgaz licitează pentru gazele din Irak

Ministerul Petrolului din Irak a publicat lista finală cu 47 de companii precalificate să participe la o licitaţie pentru drepturi de explorare a 12 perimetre de gaze şi petrol, printre acestea figurând şi Romgaz.

Printre companiile precalificate pentru licitaţie se numără BP şi Shell (Marea Britanie), Chevron (SUA), CNOOC şi CNPC (China), Eni (Italia), Gazprom, Rosneft şi Lukoil (Rusia), Glencore (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi Total (Franţa). Companiile selectate se vor putea asocia în consorţii pentru explorarea perimetrelor scoase la licitaţie.

Gigantul american Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră listată din lume, nu mai apare în varianta finală a listei.

Singura companie românească în rândul celor 47 de candidaţi precalificaţi pentru licitaţie este Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat prin Ministerul Economiei.
Licitaţia se va concentra în principal pe drepturi de explorare a zăcămintelor de gaze, iar perimetrele sunt situate în zone izolate din vestul şi centrul ţării. Astfel, perimetrele ar fi destinaţii riscante de investiţie, din moment ce sunt mai dificil de protejat împotriva unor eventuale atacuri ale insurgenţilor, potrivit Reuters.

Companiile care vor câştiga licitaţia vor putea extrage imediat eventuale zăcăminte de gaze descoperite. Guvernul irakian şi-a asigurat însă opţiunea de a împiedica o companie să exploateze rezervele de petrol în schimbul unei compensaţii financiare.

Guvernul de la Bagdad a îmbunătăţit în februarie condiţiile de organizare a licitaţiei, renunţând la prevederea ca orice proiect să aibă o companie irakiană printre parteneri.

Licitaţia pentru explorarea celor 12 blocuri este programată pentru 30-31 mai, după ce a fost amânată de mai multe ori, şi ar putea creşte rezervele Irakului cu aproximativ 820 miliarde metri cubi de gaze şi 10 miliarde barili de petrol.

Romgaz desfăşoară operaţiuni petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare în 8 perimetre concesionate pe teritoriul României.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă