Acum 10 ani, un tânăr din Europa de Est dădea academic din coate pentru a răzbi mai uşor în viaţă.
A terminat o facultate, s-a apucat de doctorat, în paralel a intrat şi în politică, iar acolo, la vârful acestei lumi în care vechiul eşalon doi al PCR a pus pe picioare noua oligarhie, a intrat pe sub pielea celor mai grei oameni ai momentului. De departe, personajul cu gabaritul cel mai depăşit la vremea respectivă era însuşi premierul ţării, profesorul de Drept Adrian Năstase.
De influenţa lui, tânărul de care vorbeam mai sus s-a legat prin toate sforile şi chingile posibile, pornind de la premisa că, orientându-se “corect” prin jungla vieţii publice autohtone, va avea un viitor mai mult decât strălucit.
Ce mai! Acel tânăr, care acum un deceniu intra în galeria doctorilor români în Drept sub comanda academică şi politică a lui Adrian Năstase, a ajuns, înainte de a fi împlinit 40 de ani, premierul ţării sale natale din Est.
O ţară în care impostura s-a impus drept una din marile frâne în calea dezvoltării autentice, dar în care el personal “a reuşit”.
Căci acel tânăr, deşi a luat un doctorat pe baza unui plagiat, a avansat senin în funcţiile de partid şi în cele din stat până la apogeul consumat în primăvara lui 2012, când a fost numit chiar prim-ministru.
Chiar dacă detaliile furtului academic la care Victor Ponta a recurs pentru un plus de confort în devenirea sa profesională sunt şi de notorietate, şi de netăgăduit, nimic nu i-a ameninţat nici funcţia publică, nici titlul obţinut prin copy-paste.
Când a fost nevoie, instituţii-cheie şi oficiali înalţi ai statului român, precum ministrul Ecaterina Andronescu şi ministrul Liviu Pop, au făcut zid în jurul “Măriei-sale”.
Concomitent, acea parte a presei şi acea parte a societăţii civile care au criticat maniera sovietică în care a fost gestionat scandalul plagiatului au fost ironizate, iar ideea de furt bagatelizată la modul obscen.
În partea cealaltă a Europei, în Germania, ţară a cărei economie îşi permite să duduie şi în plină criză, politicienii-plagiatori zboară din funcţii oricât de apropiaţi ar fi de influentul lor cancelar.
Este cazul cât se poate de recent al ministrului Educaţiei de la Berlin, Annette Schavan. Păcatul ei? Acum 33 de ani, s-a jucat cu teza de doctorat suficient de periculos- a plagiat.
Da, acum 33 de ani, adică cu vreo 20 înaintea lui Victor Ponta! Şi da, presa germană a scris zilele astea că era o persoană apropiată de cancelarul Angela Merkel. Oricât de greu i-a picat, politic şi personal, şefa Guvernului de la Berlin a trebuit să accepte realitatea, deci ieşirea doamnei Schavan din Cabinet.
Pentru cei obişnuiţi cu pescuitul pe malurile colmatate ale Dâmboviţei, cazul ministrei nevoite să părăsească funcţia “doar pentru atât” cu siguranţă va deveni subiect de bancuri şi hăhăială prelungită.
Pentru distinsul, doctorul şi premierul Victor Ponta, punctul final al scandalului Schavan este cert unul absurd. Iar pentru Ecaterina Andronescu, mama multor rele din învăţământul românesc, practic nu e un subiect.
În fine, pentru cei care-şi iubesc ţara pentru ceea ce ar putea fi şi nu pentru ceea ce este, comparaţia între plagiatul de la Berlin şi plagiatul de la Bucureşti confirmă o simplă axiomă: o societate civilă slabă face din premier vătaf.
P.S.: Compararea lui Berlusconi cu Ceauşeascu, produsă de Victor Ponta în week-end la Torino, va întoarce României le fel de multe beneficii pe câtă valoare adăugată a adus teza de doctorat a premierului ştiinţelor juridice.
