1.4 C
București
marți, 18 ianuarie 2022
AcasăSpecialRomânii nu se tem de moarte sau de accidente

Românii nu se tem de moarte sau de accidente

Sectorul asigurărilor de viaţă din România are un nivel redus de dezvoltare, gradul de penetrare a acestora fiind mult în urma altor ţări europene, chiar şi a celor din regiune – este una dintre concluziile studiului realizat de Consiliul Concurenţei pe această piaţă.

Din punct de vedere al primelor brute subscrise, în România, sectorul asigurărilor de viaţă are o pondere de doar 0,3% în Produsul Intern Brut (PIB), la fel ca în Bulgaria, în timp ce media europeană este de 4,5% din PIB. Chiar dacă şi alte ţări din regiune se află în coada clasamentului european în ceea ce priveşte ponderea asigurărilor de viaţă în PIB (Ungaria, 1,4%, Slovacia 1,6%, Cehia 1,8%), diferenţele faţă de situaţia României sunt evidente. La polul opus se află Marea Britanie, cu 10,3% din PIB, şi Danemarca, cu 7,2% din PIB. 

Din punct de vedere al primei de asigurare, o persoană din România plăteşte în medie 16 euro/an, mult sub media europeană de 1.072 euro/an de persoană. În Ungaria prima medie de asigurare se ridică la 139 euro/an de persoană, în Slovacia la 206 euro/an de persoană, iar în Cehia la 272 euro/an de persoană. Elveţia şi Danemarca înregistrează cele mai mari cote ale primelor pentru asigurările de viaţă, valoarea medie fiind de peste 3.000 de euro/an de persoană.

Puțini jucători importanți

Gradul de concentrare a pieţei a crescut în ultimii ani, în timp ce numărul societăţilor de asigurări de viaţă a scăzut constant, de la 24 în anul 2009 la 19 în anul 2014, şi ar putea scădea în continuare. În acelaşi timp, liderul pieţei a depăşit pragul de 40% al cotei de piaţă, nivel de la care se prezumă, până la proba contrară, că se află în poziţie dominantă. Având în vedere că aceste modificări structurale pot avea impact asupra concurenţei pe această piaţă, Consiliul Concurenţei va monitoriza atent evoluţiile din acest sector. 

Mai mult, Consiliul Concurenţei a formulat o serie de recomandări ce au în vedere atât dezvoltarea sectorului asigurărilor de viaţă, cât şi promovarea intereselor consumatorilor români. Astfel, autoritatea de concurenţă recomandă elaborarea de comparatoare online de preţuri în zona asigurărilor de viaţă, acolo unde produsele de asigurare sunt, într-o oarecare măsură, standardizate, un astfel de instrument putând ajuta consumatorii în procesul de selecţie.

Educație precară

În acelaşi timp, educarea financiară a clienţilor români cu privire la aceste produse complexe de asigurare poate atenua asimetria informaţională existentă între clienţi, pe de o parte, asigurători şi intermediarii de asigurări, pe de altă parte. În acest moment, există riscul real al ghidării clienţilor neinformaţi către produse de asigurare sub-optime, care nu răspund cel mai bine nevoilor particulare ale acestora, conform analizei Consiliului Concurenţei.

Băncile sunt reticente în a accepta cesionarea din partea clienţilor a asigurărilor de viaţă încheiate de aceştia cu asigurători din afara grupului economic din care fac parte. Acest aspect poate genera dificultăţi companiilor de asigurări care nu fac parte din grupuri ce includ şi o bancă comercială. Ca urmare, Consiliul Concurenţei susţine deschiderea acestui important canal de distribuţie a asigurărilor şi emiterea de norme care să faciliteze posibilitatea de a alege a consumatorului în cazul asigurărilor de viaţă asociate creditelor bancare.   

Analiză. Doi ani de cercetare

Studiul Consiliului Concurenţei a fost demarat în 2013. Motivele care au stat la baza declanşării acestui studiu ţin de faptul că, în ultimii ani, sectorul asigurărilor de viaţă a fost caracterizat, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, de fuziuni şi achiziţii, dar şi de faptul că actul de asigurare, în general, şi cel de asigurare de viaţă, în particular, au fost afectate semnificativ de declanşarea şi persistenţa crizei economice. 

Alături de asigurările generale, asigurările de viaţă reprezintă una din cele două componente de bază ale sectorului asigurărilor din România, ponderea asigurărilor de viaţă în totalul sectorului fluctuând în jurul valorii de 20%, dar reprezentând doar aproximativ 0,3% din PIB.

Cele mai citite
00:01:32

Israelul continuă vaccinarea cu a patra doză, în ciuda ultimelor constatări

Israelul va continua să vaccineze populația cu a patra doză, în ciuda constatărilor preliminare conform cărora nu este suficient pentru a preveni infecțiile cu...

S-a decis plafonarea prețului la energie și gaze. Ce trebuie să știi

Guvernul a decis plafonarea prețului la energie și gaze! În ședința de luni seară, Coaliția a ajuns, într-un final, la o înțelegere cu privire...

Preotul Sorin Grecu, funeralii cu onoruri joi și omagiere miercuri la Monumentul ARIPI din Piața Presei Libere

Preotul Sorin Grecu va fi repatriat din Anglia miercuri și va avea parte de funeralii cu onoruri militare, dar și de o omagiere la...
Ultima oră
Pe aceeași temă