16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRomânia va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017

România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, a declarat, vineri, că România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017, informează Mediafax.

"Ce înseamnă asta, vom vedea noi! Nu e prima dată când România este ţară gazdă, ci a doua oară, dar între prima şi a doua oară, prima fiind cea inaugurală a Campionatelor Europene feminine, din 1957, este un pod de aproape 60 de ani. Acum am reuşit această performanţă, aşa i-aş spune, de a ni se atribui organizarea acestor Europene, dar cred că este o mare responsabilitate", a declarat Adrian Stoica.

Şeful FRG mai spune că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată acum doar "în poze".

"Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia", a spus Stoica.

El a făcut comentarii şi în privinţa unei alte posibile gazde a CE din 2017, Cluj-Napoca, dacă sala din Bucureşti nu va fi terminată la timp.

"Nu am prezentat această variantă şi nici nu va fi prezentată decât dacă se vor complica lucrurile cu sala din Bucureşti. Noi trebuie să ştim cu ce mergem la război, cum se spune", a încheiat Stoica.

România a fost aleasă gazdă a CE din 2017 în detrimentul Danemarcei, care şi-a depus candidatura prin Odense.

Comitetul Executiv al UEG se desfăşoară la Lausasnne, vineri şi sâmbătă. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă