28.7 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialRomânia va conduce brigada multinațională NATO din sud-estul Europei

România va conduce brigada multinațională NATO din sud-estul Europei

NATO va avea o brigadă multinațională în sud-estul Europei, a cărei conducere va fi asigurată de România.

Acest proiect a fost analizat marți, la Bruxelles, în cadrul întrevederii miniștrilor Apărării din România și Bulgaria, Mihnea Motoc și Nikolai Nencev.

Cei doi miniștri "au salutat eforturile de creare a unui comandament de divizie multinațional pentru flancul de sud-est al NATO și au discutat inițiativa de a forma o brigadă multinațională în NATO, cu România ca națiune – cadru", a anunțat Ministerul Apărării de la Sofia.

După cum se știe, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (MND-SE) funcționează deja la București și urmează să ia în subordine cele două comandamente tip NFIU (NATO Force Integration Unit) de la București și de la Sofia. MND-SE este subordonat Comandamentului NATO de la Napoli (Italia).

Pe de altă parte, brigada multinațională NATO din sud-estul Europei este deocamdată în stadiul de proiect. În afară de România și de Bulgaria nu se știe, deocamdată, ce alte state aliate ar putea participa la ea.

Mihnea Motoc și Nikolai Nencev s-au aflat marți la Bruxelles cu prilejul reuniunii miniștrilor Apărării din toate țările NATO.

"Cei doi demnitari au convenit asupra accelerării acțiunilor de constituire și operaționalizare a brigăzii multinaționale și a structurilor aliate de comandă-control de pe teritoriul României și Bulgariei contribuind astfel la consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare. 

Ministrul român al apărării a subliniat necesitatea intensificării consultărilor bilaterale, în perioada imediat următoare, în vederea stabilirii coordonatelor concrete de realizare a unui pachet regional de cooperare întărită între statele aliate riverane Mării Negre, care să constituie fundamentul de consolidare a unei prezenţe adaptate a forțelor NATO în regiune", a anunțat Ministerul român al Apărării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă