14.7 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialRomânia va avea sistem informatic de evidenţă a creanţelor din infracţiuni

România va avea sistem informatic de evidenţă a creanţelor din infracţiuni

Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI) va implementa un sistem informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei, informează Mediafax.

Conform notei de fundamentare a proiectului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei (MJ), implementarea se va face cu ajutorul instituţiilor care aplică măsurile de indisponibilizare, confiscare sau valorificare şi care deţin informaţiile necesare pentru completarea şi actualizarea permanentă a sistemului integrat. În această categorie intră, între altele, unităţile de parchet, poliţie, instanţele de judecată şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Acest instrument va permite evaluarea permanentă a situaţiei recuperării creanţelor provenite din infracţiuni şi adoptarea unor măsuri adaptate de eficientizare a activităţii pe diverse paliere instituţionale. Proiectul urmează a se realiza prin atragerea de finanţare externă, fiind necesară asigurarea de către statul român a resurselor de co-finanţare”, se arată în nota de fundamentare.

De asemenea, prin proiectul de act normativ este introdusă posibilitatea ca Oficiul, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată sau a organelor fiscale să preia sau să valorifice bunurile confiscate şi să acorde asistenţă privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării şi valorificării bunurilor ce pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare.

Conform sursei citate, modificările propuse prin actul normativ vizează creşterea capacităţii instituţionale a Oficiului din cadrul Ministerului Justiţiei de a monitoriza procesul de recuperare a creanţelor, „în special în etapa de valorificare, raportat la actualul cadru legislativ şi instituţional şi reprezintă doar o primă etapă a eficientizării sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni”.

Din punct de vedere statistic, conform datelor furnizate de ANAF şi monitorizate de Oficiu, procentul de recuperare efectivă a sumelor de bani provenind din activitatea de punere în executare a ordinelor de confiscare emise de instanţele de judecată „a înregistrat o scădere accentuată în ultimii ani”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

Prin Hotărârea Guvernului din 12 ianuarie 2011, Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei a fost desemnat oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.

Cele mai citite

Australia ar putea să se rupă de monarhia britanică. Regele Charles al III-lea: Decizia aparține poporului

Regele Charles al III-lea a declarat că este dreptul poporului australian să decidă dacă Australia va rămâne o monarhie constituțională sau se va transforma...

Percheziții DIICOT la persoane acuzate că au vândut substanţe psihoactive

Patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 şi 42 de ani, sunt cercetate după ce au vândut în judeţul Cluj...

Producătorii europeni pregătesc zeci de modele electrice accesibile pentru 2025

Producătorii auto europeni se pregătesc pentru o „iarnă a vehiculelor electrice”, anunțând lansarea unor modele electrice mai accesibile în 2025, ca răspuns la noile...
Ultima oră
Pe aceeași temă