13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRomânia și Germania speră să fie găsite soluții pentru semnarea acordului CETA,...

România și Germania speră să fie găsite soluții pentru semnarea acordului CETA, dintre UE și Canada

Președintele Klaus Iohannis și ministrul de Finanțe al Germaniei, Wolfgang Schauble, și-au exprimat speranța că vor fi identificate soluții pentru ca Acordul economic și comercial dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) să poată fi semnat și să intre în vigoare cât mai rapid posibil, anunță un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Ministrul german a fost primit miercuri la Palatul Cotroceni de președintele Iohannis.

"Un alt subiect de discuție a privit problematica europeană actuală, Uniunea Europeană având nevoie de coerență și responsabilitate în planul politicilor economice pentru a genera o creștere economică solidă și de durată. În acest sens, a fost reiterată importanța diminuării decalajelor dintre statele membre ale Uniunii Europene", se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost discutate provocările actuale cu care se confruntă Uniunea Europeană, în principal cele referitoare la criza migrației și Brexit, fiind formulate mesaje de încredere privind capacitatea UE de a găsi cele mai bune soluții și formule pentru consolidarea proiectului european.

În această privință, președintele Iohannis a subliniat necesitatea ca, prin rezultate concrete, să fie recâștigată încrederea cetățenilor UE în viabilitatea proiectului european.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă