14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăRomânia și Croația sunt pregătite pentru admiterea în Schengen, anunță ministrul Aurescu

România și Croația sunt pregătite pentru admiterea în Schengen, anunță ministrul Aurescu

România și Croația sunt pregătite pentru admiterea în Schengen, a anunțat, la București, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul român a făcut acest anunț într-o întâlnire avută cu ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația, Gordan Grlić-Radman.

“În ceea ce priveşte agenda europeană, am abordat cu domnul ministru în mod prioritar obiectivul pe care ambele state îl urmăresc în această perioadă, şi anume aderarea la spaţiul Schengen, pe fondul celor mai recente evoluţii înregistrate în acest dosar. Împărtăşim o evaluare comună, şi anume aceea că extinderea acestui spaţiu va contribui la întărirea frontierelor externe ale Uniunii Europene, la crearea unui spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient în faţa provocărilor la adresa securităţii interne a Uniunii. Atât România, cât şi Croaţia sunt pregătite pentru aderare”, a declarat ministrul român de Externe.

Șeful Diplomației române a susținut că intrarea României și Croației în Schengen este “parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii şi, de asemenea, este clar că este în interesul Uniunii Europene ca spaţiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state”.

Declarațiile ministrului Aurescu au loc înainte de reuniunea Consiliului JAI, programată la 8 decembrie 2022. Consiliul JAI (Justiție – Afaceri Interne) va da un aviz asupra României, Croației și Bulgariei. Aceste trei state sunt candidate la intrarea în Spațiul Schengen.

Luni la ora 13, ministrul croat de Externe va fi primit de premierul Ciucă la Palatul Victoria. Apoi, marți și miercuri, la București se desfășoară reuniunea miniștrilor de Externe din țările NATO.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă