29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialRomânia liberă a câştigat Cupa Presei la poker

România liberă a câştigat Cupa Presei la poker

Competiţia rezervată jurnaliştilor a însoţit un turneu profesionist organizat de PokerFest unde premiul I, acordat duminică, 17 iunie, a fost de 65.260 de euro.

 

Etapa de săptămâna trecută a fost a cincea din seria de evenimente Poker Fest Bucureşti şi s-a terminat cu victoria lui Andrei Ţăranu, are a obţinut cu această ocazie trofeul şi marele premiu.

Victoria acestuia a venit oarecum neaşteptat, deoarece la începerea finalei, chip leader era Andrei Pescaru, un competitor de talie mondială, care anul acesta, la numai 23 de ani, a ajuns pe poziţia 1 la încasări pe cel mai mare site de poker din lume – adică peste 1.000.000 de dolari. Un alt favorit a fost şi Atila Abdulah, care, potrivit organizatorilor, este „un jucător de o agresivitate terorizantă şi excelând în multe formate ale jocului, antrenor de poker, cu câştiguri impresionante”

Până la urmă, Atila a ieşit primul de la masa finală, cu un câştig de 5250 de euro, iar Andrei Pescaru s-a clasat doar pe locul trei. pentru care a obţinut 24.000 de euro. După şapte ore de joc, Andrei Ţăranu a câştigat Trofeul Pokerfest, după un heads-up în care plecase în dezavantaj.

1.000 de euro a fost taxa de participare la evenimentul principal din cadrul turneului care s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Hotelul Howard Johnson. Competiţia a fost ultima dintr-o serie care a debutat tot la Bucureşti în februarie anul acesta într-o campanie Poker Fest.

 

Tot ieri, a avut loc şi Cupa Presei „Poker fest”, ediţia a II-a, care a reunit 30 de jurnalişti din redacţiile bucureştene ce şi-au disputat premii în valoare totală de 8.000 de lei. Trofeul a fost obţinut de colegul nostru Răzvan Chiruţă, care la heads-up a reuşit să câştige deşi avea aproape de zece ori mai puţine fise decât oponentul său. Mai mult, concurenţii de pe locul doi şi trei au declarat public, în timpul meciului, că vor colabora pentru eliminarea din finală a jurnalistului Rl, plan care până la urmă nu a mai funcţionat.

De asemenea, un alt reporter din redacţia noastră, Petre Bădică, s-a calificat la masa finală şi a obţinut locul 8.

 

Cu aceste rezultate, duminică s-a încheiat  sezonul de primăvară-vară PokerFest 2012. Ne vom reîntâlni după vacanţa de vară Pokerfest. Competiţia va reîncepe în toamnă, pe 5 septembrie, la Mamaia.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei, convocat de Oana Țoiu la MAE după a treia dronă care a încălcat spațiul aerian al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce o a treia dronă...

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului: doi ucraineni, găsiți epuizați la peste 1.700 de metri altitudine

Cei doi se aflau într-o stare avansată de oboseală și aveau nevoie de ajutor medicalDoi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România prin...

Nicu Ștefănuță critică amenzile aplicate la Oradea Pride și acuză pasivitatea autorităților

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, critică reacția jandarmilor la Marșul Oradea Pride 2026, unde participanții au fost amendați pentru organizarea unei manifestații neautorizate, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă