21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRomânia, "implorată" să restituie bisericile confiscate de comunişti

România, “implorată” să restituie bisericile confiscate de comunişti

Un grup de 20 de parlamentari din Statele Unite au cerut Departamentului de Stat să încurajeze Guvernul României să restituie bunurile confiscate de la grupuri religioase minoritare sub fostul regim comunist, relatează Agerpres.

“Aceasta este speranţa noastră, că guvernul român va face reparaţii pentru ceea ce a fost confiscat, şi va face lucrurile corect”, a declarat congresmanul republican Andy Harris. 

Harris a susţinut că, după Al Doilea Război Mondial, Bisericilor Catolice li s-au “confiscat clădirile şi obiectele de cult”. 

Harris a scris o scrisoare, semnată de un grup bipartizan de 12 republicani şi şapte democraţi, cerând Departamentului de Stat al SUA “să angajeze energic guvernul român să pună capăt unei parodii de justiţie pe care a perpetuat-o nereuşind să restituie pe deplin proprietăţile confiscate ilegal de la denominări religioase după 1945”. 

România a fost în spatele Cortinei de Fier a Uniunii Sovietice după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în 1948 guvernul comunist al ţării a dizolvat cu forţa Biserica Catolică Română, care este un rit al Bisericii Răsăritene în comuniune cu episcopul Romei. Ea este condusă de cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscop de Făgăraş şi Alba Iulia. Când Biserica a fost dizolvată, proprietăţile sale au fost predate Bisericii Ortodoxe Române. 

Practica guvernului comunist de a confisca proprietăţile Bisericii din România i-a afectat în primul rând pe catolicii români, dar biserici ale reformaţilor maghiari, luteranilor şi unitarienilor au fost de asemenea confiscate. Proprietăţi evreieşti au fost la rândul lor confiscate. 

Aproximativ 86% dintre români sunt ortodocşi, iar 5% sunt romano-catolici. Catolicii români reprezintă doar 1% din populaţia ţării. 

După căderea regimului comunist în 1989, guvernul român a continuat să refuze catolicilor români dreptul de utilizare a bisericilor lor şi până în 2004 le-a interzis chiar şi dreptul de a deschide procese pentru a-şi recâştiga bisericile. 

Potrivit Raportului pe 2012 al Departamentului de Stat privind Libertatea Religioasă Internaţională, mai multe procese din 2004 au fost amânate în instanţele de judecată. Au fost de asemenea acţiuni în parlamentul României de a opri procesele ce ar restitui proprietăţile proprietarilor lor originali. 

Departamentul de Stat a calificat în mod repetat eşecul guvernului român de a transfera proprietăţile înapoi la Biserica Catolică Română drept o “problemă semnificativă.” 

“Lipsa de progrese în retrocedarea… bisericilor transferate de fostul guvern comunist Bisericii Ortodoxe în 1948 a rămas o problemă semnificativă”, afirmă el în ultimul său raport privind libertatea religioasă internaţională. 

Congresul SUA a adoptat o rezoluţie în 2005 prin care solicită restituirea proprietăţilor religioase în România. 

În scrisoare, Harris a remarcat că “din păcate, răspunsul român a fost un model de dispreţ, întârziere, confuzie şi obstacole”. 

El notează de asemenea mai multe ofense aduse de guvernul român libertăţii religioase ce au avut loc numai în 2013. 

O atenţie deosebită este acordată unei legi din 17 aprilie ce “întârzie şi complică restituirea” şi unei legi din 23 aprilie “care a omis în mod deliberat restituirea materialelor de arhivă” confiscate de la minorităţi religioase în 1974. 

“Republicanul Chris Smith a citat mii de cereri primite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materie de proprietate în România”, se adăugă în scrisoare. 

Departamentul de Stat a publicat o scrisoare de răspuns, semnată de subsecretarul de stat Thomas Gibbons, care a declarat că restituirea proprietăţilor “este o prioritate a administraţiei pe care am ridicat-o de mult cu România şi cu alţi parteneri europeni”. 

“Susţinerea drepturilor minorităţilor religioase şi etnice din România, inclusiv drepturile evreilor, maghiarilor, comunităţilor de greco-catolici şi romi, este o prioritate-cheie a Ambasadei SUA la Bucureşti”, a declarat el. 

Asociaţia Greco-Catolicilor Români, un grup de susţinere a catolicilor români cu sediul în California, a mulţumit membrilor Congresului care au trimis scrisoarea la Departamentul de Stat, exprimându-şi speranţa că iniţiativa va conduce la respectul “drepturilor fundamentale ale omului” în ţară. 

“Iniţiativa lor a trezit speranţa pentru atât de mulţi catolici din România ce fac eforturi ca drepturile omului să le fie respectate şi să se poată închina în mod liber şi fără constrângeri în propriile lor biserici”, a declarat părintele Chris Terhes, preşedinte al asociaţiei şi preot al Eparhiei Române St. George din Canton, Ohio. 

El a cerut congresmenilor să continue să solicite oficialilor români “restituirea proprietăţilor confiscate în timpul regimului comunist, ce ar închide un capitol trist al istoriei României şi ar ajuta ţara să evolueze spre o democraţie funcţională”. 

Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă