32.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialRomân, înjunghiat mortal de un italian

Român, înjunghiat mortal de un italian

Un imigrant român a fost înjunghiat mortal de un vecin în cursul unei altercaţii izbucnite într-un bloc situat la periferia Romei, potrivit Mediafax

Altercaţia a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi într-un bloc de locuinţe situat pe strada Damiano Di Veuster, în localitatea Prenestino, o suburbie a capitalei Italiei.

Un cetăţean român în vârstă de 48 de ani a fost înjunghiat în piept, în propria casă, de vecinul care locuieşte în apartamentul situat deasupra, un italian, informează site-ul postului RAI News.

Românul a fost transportat în stare gravă la Spitalul din Tor Vergata, dar medicii nu l-au putut salva.

Italianul în vârstă de 60 de ani, care are antecedente penale, a fost arestat sub acuzaţia de omor calificat. Se pare că cei doi vecini au avut o dispută care a degenerat. Cei doi s-au bătut pe palierul scării, după care italianul a pătruns în apartamentul românului, a luat un cuţit şi l-a înjunghiat în piept.

 

Cele mai citite

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...

Avertisment IGSU în plină caniculă: O simplă țigară poate declanșa incendii devastatoare

Pentru a reduce numărul acestor incidente, IGSU desfășoară, până la jumătatea lunii octombrie 2026 o campanie națională de informareInspectoratul General pentru Situații de Urgență...

Salah a ales Turcia! Contract uriaș pentru fostul star al lui Liverpool

Mohamed Salah va semna cu Trabzonspor, unde va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria campionatului Turciei.Mohamed Salah este pregătit pentru o nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă