26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialROL mai are de trait doar doua luni

ROL mai are de trait doar doua luni

Potrivit Legii denominarii, de la 31 decembrie 2006, leii vechi (ROL) nu vor mai avea putere circulatorie. Adica nu se vor mai putea face plati in ROL, ci doar in lei noi (RON). Tot legea spune ca, dupa aceasta data, preschimbarea va mai fi posibila doar la sucursalele bancii centrale care desfasoara activitati de casierie si la unitatile institutiilor de credit autorizate special in acest sens de catre BNR. Preschimbarea leilor vechi in cei „grei” se va putea face pe o perioada nelimitata de timp.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu mai pune in circulatie, incepand cu aceasta luna, bancnote din vechea emisiune in lei vechi, ne-a declarat consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu. „Pe masura ce se incheie ciclul, adica banii vechi vin la Banca Nationala, se pun in circulatie doar lei noi”, a spus Vasilescu. Acesta nu a putut insa preciza care este in acest moment structura masei monetare aflate pe piata. Cu alte cuvinte, cat din aceasta reprezinta moneda noua si cat lei vechi.

Cat de pregatite sunt bancile comerciale?

„Platile in moneda nationala prin ghiseele Raiffeisen Bank Romania se efectueaza, cu rare exceptii, exclusiv in RON. In schimb, incasarile contin ambele emisiuni, consecinta fiind aceea ca o treime din stocurile de numerar ale bancii sunt denominate in vechea moneda. Numerarul este insa directionat in mare parte catre BNR, in vederea sprijinirii finalizarii procesului de denominare”, a declarat Iulian Dascalescu, directorul Departamentului Tranzactii cu Numerar din cadrul Raiffeisen Bank. Totodata, banca a anuntat ca din 31 octombrie toate bancomatele Raiffeisen vor elibera doar moneda noua. La Banca Comerciala Romana (BCR), potrivit oficialilor de aici, structura actuala a soldului de numerar in lei cuprinde in jur de 25% in ROL, in timp ce restul de 75% este denominat in lei noi. „La ghiseele BCR se elibereaza moneda noua si se incaseaza atat ROL, cat si RON, cu precizarea ca leii vechi incasati se remit la BNR, in conformitate cu reglementarile in vigoare”, ne-au precizat reprezentanti ai institutiei de credit. „Cele peste 1200 de bancomate, precum si cele peste 120 de automate de schimb valutar (ASV) ale BCR sunt alimentate doar cu lei noi inca de acum cateva luni de zile”, au precizat sursele citate.

Istoricul denominarii

Startul procesului de denominare a monedei nationale a fost luat la 1 iulie 2005 si a insemnat taierea a patru zerouri din coada leului. Astfel, bancnota de 10.000 de lei a devenit noua unitate monetara, adica un leu nou (RON – ROMANIAN NEW). In perioada 1 martie 2005-30 iunie 2006, preturile au fost afisate atat in lei vechi, cat si in RON.
Potrivit bancii centrale, la sfarsitul anului trecut, numerarul nou in circulatie reprezenta 58% din total. In data de 1 decembrie 2006, Banca Nationala va lansa bancnota de 200 lei (2 milioane de lei vechi). Punerea in circulatie a bancnotei de 200 lei cu o anumita intarziere fata de celelalte cupiuri noi a fost motivata de guvernatorul Mugur Isarescu de faptul ca, in perioada de circulatie paralela a emisiunii vechi si a celei noi, existau prea multe insemne.

Cele mai citite

„Licențe” false în numele ASF. Investitorii, avertizați să verifice înainte de a-și pune banii în joc

ASF atrage atenția că astfel de înscrisuri nu reprezintă o dovadă a autorizării pentru desfășurarea activităților de investiții în RomâniaAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)...

Portugalia confiscă cinci tone de cocaină de pe o navă de transport containere

Poliția portugheză a confiscat aproximativ cinci tone de cocaină de pe o navă de transport containere aflată în largul oceanului și a arestat trei...

Directorul unei fabrici de drone care aprovizionează armata rusă, grav rănit după explozia mașinii sale

Directorul unei fabrici care produce drone pentru armata rusă a fost grav rănit după ce mașina sa a explodat în apropierea orașului Ekaterinburg, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă