21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialRobot cu simțul umorului, de la Hitachi

Robot cu simțul umorului, de la Hitachi

Compania Hitachi a realizat un robot care este capabil să poarte o conversație, să facă glume şi chiar să îşi dea seama dacă acestea sunt sau nu reuşite, prin analizarea reacţiei interlocutorului. EMIEW 2 a fost prezentat, marţi, de inginerii companiei japoneze Hitachi.

Emiew 2 are 80 de centimetri, este vopsit în alb şi roşu, se deplasează pe şenile şi are o faţă albă, cu două puncte negre în locul ochilor. Creatorii lui l-au făcut să înveţe o serie de cuvinte care îi permit să analizeze întrebarea care i-a fost pusă şi, apoi, să răspundă, informează AFP, preluată de Mediafax.

Demonstraţia făcută, marţi, la Tokyo a decurs astfel: un inginer îi pune o întrebare despre numărul de persoane care lucrează în acel centru de cercetare. Micuţul „glumeţ” îi răspunde: „Avem două lebede”. Interlocutorul lui rămâne în mod evident perplex, ca şi publicul prezent la demonstraţie. Atunci, Emiew 2 îi spune că a glumit: „Ai înţeles? Am glumit. Aici lucrează aproximativ 800 de persoane”.

Inginerul Hisashi Ikeda recunoaşte că simţul umorului al micuţului robot, care este conectat în permanenţă la Internet, nu este genial, dar cel mai important aspect este, după părerea lui, capacitatea de înţelegere a acestuia. Potrivit companiei Hitachi, robotul mecatronic Emiew nu se mulţumeşte doar să înţeleagă şi să răspundă, prin recunoaştere şi sinteză vocală, el ştie şi să analizeze reacţiile interlocutorilor săi, de exemplu, semnificaţia gestului de a da din cap, dar şi alte mişcări.

„Tehnologia a făcut de acum posibil ca un robot să înţeleagă ceea ce un om vrea să spună, chiar dacă acesta din urmă se exprimă doar prin gesturi”, a adăugat Hisashi Ikeda. Emiew (acronim de la „Excellent mobility and interactive existence as workmate”) a fost creat pentru a ţine companie persoanelor singure, la fel ca un animal de companie, dar şi pentru funcţia de recepţionist, a precizat compania Hitachi.

Cele mai citite

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă