-4.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăSpecialRiposta caricaturiştilor din toată lumea la atacul de la Nisa

Riposta caricaturiştilor din toată lumea la atacul de la Nisa

Uciderea unor jurnalişti şi caricaturişti de la revista satirică franceză Charlie Hebdo în ianuarie 2015 a determinat un val de desene într-un efort de a arăta că stiloul este mai puternic decât sabia. Vineri, 15 iulie, nu a fost cu nimic diferit, comentează sursa citată, conform căreia caricaturişti din toată lumea au încercat să interpreteze grafic moartea celor peste 80 de persoane după ce un camion a intrat într-o mulţime ce sărbătorea ziua naţională a Franţei în oraşul Nisa de pe Coasta de Azur, sau Riviera Franceză, relatează Agerpres

Unii caricaturişti, precum Jean Plantureux, care îşi semnează lucrările ca „Plantu”, au folosit imagini de porumbei în desenele lor, transmite Agerpres. În noiembrie, după atacurile din Paris, desenatorul brazilian Carlos Latuff, care se descrie pe Twitter ca un „cronicar vizual al barbariei”, a desenat un tricolor francez sângerând, cu patru cadavre sub el. Acest roşu viu din tricolorul francez a fost folosit şi de această dată de mulţi alţi caricaturişti, printre care John Meija, care a desenat un drapel sângerând de-a lungul Promenade des Anglais, care se află chiar lângă Mediterana, unde a avut loc atacul. 

Artistul franco-libanez Swaha Christiane, care scrie pe pagina sa de Facebook că „un desen spune mai mult decât o mie de cuvinte”, şi-a concentrat atenţia asupra prăpădului pe care l-a făcut camionul de 19 tone atunci când a intrat în mulţimea de oameni. Partea din faţă a camionului desenat de caricaturistul iordanian Abu Mahjoob a luat forma unui craniu. Jean-Charles de Castelbajac a folosit ca laitmotiv numele oraşului sudic francez pentru a-şi face mesajul înţeles. Iar graficianul Rachid Sguini a meditat: „A fi artist astăzi este a nu şti ce să desenezi în faţa groazei”.

Cele mai citite

Nicolae Stanciu, transfer fulger după plecarea de la Genoa. Românul și-a găsit echipă

Nicolae Stanciu nu a rămas nici măcar o zi fără echipă. La doar câteva ore după ce Genoa a anunțat despărțirea de mijlocașul român,...

Tot mai mulți tineri europeni muncesc în timpul studiilor. România, la coada clasamentului

Aproape un sfert dintre tinerii europeni cu vârste între 15 și 29 de ani au avut un loc de muncă în 2024 în timp...

Alertă de securitate pentru iPhone: milioane de dispozitive pot fi atacate dacă nu sunt actualizate

Apple a emis un avertisment important de securitate pentru utilizatorii de iPhone și iPad, după ce a descoperit două vulnerabilități grave care pot permite...
Ultima oră
Pe aceeași temă