15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: PACEA de la COTROCENI, înainte de MAREA FURTUNĂ

REVISTA PRESEI: PACEA de la COTROCENI, înainte de MAREA FURTUNĂ

“Băsescu şi Ponta, jumătate de armistiţiu. Preşedintele va reprezenta România la reuniunea Consiliului European”, scrie Adevărul în ediţia de vineri: “Preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta la finalul unei întâlniri pe această temă cu şeful statului. Băsescu era dispus să-l ia şi pe premier.

Victor Ponta a susţinut că ar fi existat o ofertă de compromis din partea lui Traian Băsescu. ‘Preşedintele a invocat ideea unei participări comune, având în vedere că eu voi fi oricum la Bruxelles, la întâlnirea cu preşedintele Hollande şi cu prim-miniştrii socialişti, dar cred că ar fi o confuzie şi am apreciat invitaţia, dar nu era momentul’, a explicat Ponta”.

“Blat PSD-PDL la Arad. Contracandidatul lui Neamţu-Usturoi este omul de încredere al lui Sorin Blejnar”, aflăm din Cotidianul: “Încă dinainte de a începe campania electorală în presă s-a vorbit mult despre blaturile pe care USL le face cu ARD în colegiile parlamentare în care candidează favoriţii lui Traian Băsescu. Aradul este unul din judeţele în care aceste blaturi sunt atât de evidente încât nu ar putea păcăli nici măcar un copil”.

“Nevasta lui Ciorbea l-a internat forţat pe liderul spiritual al MISA într-un spital de boli mintale”, titrează şi Curentul: “Procuratura Municipiului Bucureşti a cerut Judecătoriei Sectorului 1, pe 17 august 1989, să dispună ‘internarea medicală a făptuitorului Gregorian Bivolaru, întrucât acesta este bolnav psihic şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate’.

Procurorii au arătat instanţei că Bivolaru este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de răspândire de materiale obscene, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi difuzarea fără autorizare legală a unor materiale destinate a fi folosite ca mijloace de informare publică. Mai exact, Bivolaru, care pe atunci avea 37 de ani, a fost prins pe când distribuia pe sub mână, reviste porno, infracţiune pedepsită în perioada epocii lui Nicolae Ceauşescu”.

Evenimentul zilei scoate la iveală “Afacerea gigant a UDMR: 165.000 ha sunt pe mâna ‘Bărbierului’ de păduri”: “Defileul Mureşului Superior a ajuns pe mâinile unui obscur şef de ocol din Gheorgheni, remarcat în ultimii 10 ani pentru defrişările masive. Acum este cel mai mare concesionar din România.

Ştafeta în UDMR a fost predată. Pădurile din România au un nou stăpân, după Verestoy Attila. Numele lui este Melles Elöd şi este un inginer silvic din Gheorgheni (Harghita). Are un mic ocol în acel judeţ, dar în 2010 a devenit brusc cel mai mare concesionar de pădure din România: 165.000 ha în judeţul Mureş. Imaginaţi-vă că un ocol mare din România e pe la 12.000- 13.000 ha, iar Biserica administrează în Suceava aproape 100.000 ha, ceea ce a făcut să se comenteze ani de zile pe marginea ‘Averii BOR'”.

“PACEA DE LA COTROCENI înainte de cel mai important meci extern al anului. Mizele mandatului cu care Băsescu merge la Consiliul European”, potrivit Gândul: “Preşedintele Traian Băsescu a decis: nu îl va delega pe Victor Ponta să meargă săptămâna viitoare în locul său la Bruxelles, la Consiliul European în care se discută bugetul UE pe şapte ani.

Mutarea lui Băsescu vine după două întâlniri cu Ponta pe această temă la Palatul Cotroceni în care cei doi au părut dispuşi să coabiteze şi să evite conflictele frontale, în ciuda campaniei electorale”.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...

VIDEO. Accident pe podul Basarab din București. S-a răsturnat o mașină în care se aflau șapte femei

Accident petrecut duminică seară pe Podul Basarab din Capitală. Incidentul a provocat aglomerație în zonă. O mașină în care se aflau șapte femei s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă