10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Care e povestea chirurgului care a patentat prima operație de...

REVISTA PRESEI. Care e povestea chirurgului care a patentat prima operație de stenoză mitrală din România

În ziarele de joi, citim despre poveste chirurgului care a patentat și realizat prima operație de stenoză mitrală din România, despre situația disperată de la Institutul Parhon, despre singurul producător de troleibuze din țară, care nu mai face mijloace de transport, dar și despre motivarea ÎCCJ cu privire la brandul Steaua.

Din ziarul Adevărul, joi, aflăm povestea medicului chirurg, Tiberiu Ghiţescu, una dintre cele mai mari personalităţi ale oraşului. Puţini ştiu că specialistul născut în inima Bărăganului a revoluţionat cu talentul său medicina cardio-vasculară. El a patentat prima operație de stenoză mitrală din România.
 

În Evenimentul zilei aflăm că doar doi medici chirurgi deservesc bolnavii cu afecțiuni la nivelul tiroidei, care vin din toată țara, motiv pentru care suferinzii așteaptă și un an pentru simpla biopsie, apoi încă un an până când pot fi operați. În doi ani, situația lor poate ajunge mai mult decât critică. Singurul unitate din România specializată în endocrinologie, Institutul Parhon, are aparatură de ultimă generație, dar prea puțin personal medical. 

Din Wall Street aflăm că singurul producător de troleibuze din ţară şi unul dintre cei doi producători de autobuze, alături de Roman Braşov, compania Astra Bus Arad, nu mai face mijloace de transport în comun noi, pentru că nu are contracte. Singura activitate a fabricii arădene este recarosarea troleelor, autobuzelor şi microbuzelor vechi, aduse de diverse municipalităţi şi clienţi privaţi din ţară.
 

Capital.ro ne informează cădezvoltatorul imobiliar spaniol Imomadrid, administrat de Iñigo Armada Sainz, şi omul de afaceri român Răzvan Ivănică au anunţat că investesc 16 miliarde euro în trei proiecte rezidenţiale de mică dimensiune în centrul Bucureştiului.

Gândul.info publică, joi, un interviu cu  preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, care este de părere că prima întrebare la care trebuie să răspundă Guvernul Ponta este cum va face rost de bani pentru a compensa impactul de 16 miliarde de lei pe care reducerile de taxe şi impozite îl va genera în bugetul de anul viitor. În opinia sa, măsurile de reducere a fiscalităţii, cum ar fi scăderea TVA la 20%, sunt mai numeroase şi mai ”costisitoare” decât măsurile care vor genera venituri suplimentare la buget, cum ar fi lărgirea bazei de impozitare.

Din Hotnews aflăm că serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat o nouă licitație deschisă pentru ”creșterea capacității de interconectare a sistemelor informatice și bazelor de date ale instituțiilor publice centrale cu sistemele informatice și bazele de date ale structurilor lor teritoriale și ale structurilor administrației publice locale”, contract cu o valoare estimată de 39,86 milioane lei (inclusiv TVA). Atât acest proiect, cât și alte două licitații lansate cu o zi în urmă în valoare cumulată de 66,5 milioane lei, au termene de implementare foarte scurte – 5 luni de la atribuirea contractului, în condițiile în care toate sunt finanțate prin fonduri UE care mai pot fi accesate până la 31 decembrie 2015. 

Prosport.ro ne prezintă motivarea întocmită de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la decizia luată, în decembrie, de a anula marca Steaua înregistrată de Gigi Becali în 2004. În urma acestei sentinţe definitive, clubul latifundiarului, încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, a pierdut dreptul de a folosi brandul, iar echipa a jucat ultimele partide de anul trecut fără nume pe tabela de marcaj, şi-a modificat site-ul şi sigla.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă