22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Cine câștigă din transferul Portului Constanța

REVISTA PRESEI: Cine câștigă din transferul Portului Constanța

Tensiuni politice, fuziuni, lupta pentru Portul Constanța dar și alte probleme de politică internă și externă sunt dezbătute pe larg, vineri, în presa scrisă. Vă prezentăm cele mai importante titluri.

Adevărul scrie depspre Huiduieli, îmbrânceli şi poliţie la capul unui mort. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a sfidat un sat de creştini dintr-un bolid cu geamuri fumurii. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a plecat de la o înmormântare huiduit de sute de oameni, sub protecţia poliţiei. Secretarul eparhial Ciprian Ioan Ignat s-a erijat în „bodyguardul” Preasfinţitului şi a agresat cu brutalitate reporterul ziarului „Adevărul”.

Portul Tomis, încă o afacere de milioane a grupării Mazăre-Constantinescu- Strutinsky, scrie Evenimentul zilei. Portul turistic al Constanței a devenit afacerea privată a clanului Mazăre la puțin timp după ce primarul Constanței le-a dat ilegal cele mai bune terenuri de pe faleză lui Cristi Borcea, Dragoș Săvulescu și firmei „interpusului” Valentin Ionescu.

Tot în EVZ citim despre COLECŢIE de sute de tablouri, verificată prin INTERPOL. Cele 650 de picturi, găsite în casa unui fost lider PP-DD. Un comerciant de artă, Dorin Pop, avea acasă picturi, rame și artizanat, din țară și din străinătate. Polițiștii îl suspectează că le cumpăra de la hoți și le vindea în târguri și expoziții. Sutele de tablori urmează să fie verificate în baza de date a Poliţiei Române şi a Interpol.

În Gândul citim MESAJUL europarlamentarilor români pentru Nigel Farage şi Marine Le Pen: "Populiştii şi extremiştii au degetul pe o rană, dar nu au TRATAMENTUL CORECT". Gândul continuă campania „Why don't you come over?”, pe care am redeschis-o împreună cu GMP în contextul rezultatului obţinut de partidele extremiste la alegerile europarlamentare. Luni v-am prezentat mesajele partidelor radicale faţă de români şi impactul pe termen lung al victoriilor lor la Europarlamentare asupra liberei circulaţii în UE şi a Uniunii în general, în timp ce marţi v-am arătat efectele lor pe termen scurt.

Din Curentul aflăm că ANTONESCU I-A „ÎNȚEPAT” PE LIDERII PSD LA BEC. Liderul demisionar al PNL, Crin Antonescu, a avut joi o atitudine jovială față de capii PSD și și-a permis o serie de glume acide cu aceștia. Aceștia s-au întâlnit cu toții la ceremonia de înmânare a certificatelor doveditoare europarlamentarilor aleși. Primul luat în colimator a fost generalul făcut la apelul bocancilor, Gabriel Oprea, pus de Ponta în fruntea Ministerului de Interne. 

Despre Cine câștigă din transferul Portului Constanța, aflăm din Capital. Sute de angajați în stradă. Proteste. Mult zgomot și declarații incendiare. Două tabere în conflict. Problemele din Portul Constanța sunt departe de a se fi încheiat.

Tot din Capital aflăm cum Controalele ilegale la firme au devenit un obicei. Fie de teamă, fie din necunoaştere, firmele mici şi mijlocii cad, foarte des, în capcana fiscului şi acceptă controale mai lungi de trei ani, deşi sunt ilegale. Practica discreţionară a inspectorilor de a extinde verificările până la cinci ani a ajuns obişnuinţă.

Ziarul financiar anunță că Bursa de la Bucureşti a rămas rece la şirul de veşti bune din economie. Evoluţia pieţei locale este de­parte de cea a pieţelor de frontieră, care au crescut cu 13% în acest an, şi la kilometri dis­tan­ţă de cea a burselor mature din Vest, Bursa ame­ricană a bătut noi recorduri ieri, cu indi­cele S&P 500 la cel mai ridicat nivel din istorie. Avansul modest al bursei are loc într-un context în care economia a afişat un plus de 3,8% în primul trimestru, cel mai ridicat din Europa, iar agenţia de rating S&P a reinclus România în categoria ţărilor recomandate in­vestiţiilor. Veştile bune din economie au mişcat însă cursul valutar, leul reuşind să se aprecieze în acest an până la un nivel de 4,39 pentru un euro, minimul ultimelor zece luni.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă