17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRevine cererea pentru proiectele rezidenţiale şi comerciale

Revine cererea pentru proiectele rezidenţiale şi comerciale

Potrivit Symmetrica în acest an se poate observa o uşoară creştere a cererii de pavele destinate proiectelor rezidenţiale şi comerciale, piaţa fiind însă în continuare susţinută de proiectele publice de infrastructură.

„În ultimii ani, piaţa de pavele şi borduri vibropresate din România a fost susținută, în mare parte, de proiectele publice de reabilitare a trotuarelor, piețelor și zonelor pietonale. În acest an însă estimăm un avans uşor al cererii de pavele pietonale şi o creştere a numărului de proiecte rezidenţiale şi comerciale în care ne vom implica”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Raportat la mixul de produse al Symmetrica, pentru 2014 reprezentantul companiei estimează că 40% din livrări vor fi de pavele pietonale, comparativ cu 35% în 2013. În acelaşi timp însă, anul acesta poate aduce o scădere uşoară a cererii de borduri şi rigole determinate mai ales de numărul mai mic de proiecte publice sau de infrastructură ce se află în execuţie.

„Anul acest am observat şi o creştere uşoară a cererii de produse industriale – dale, rigole, capace de rigole – companiile investind tot mai mult în amenajarea spaţiilor din vecinătatea unităţilor de producţie, depozitelor, etc.”, a mai spus Sebastian Bobu.

În ceea ce privește capacitatea de producție Symmetrica, în prezent, compania produce în cele 5 fabrici ale sale aproximativ 11.500 metri de pavele şi borduri pe zi, având o acoperire geografică care o transformă în principalul producător de profil, la nivel naţional. Din totalul produselor livrate, 40% sunt pavele pietonale, 15% pavele carosabile, 40% boduri şi 5% rigole, capace de rigole, dale.

Dincolo de schimbarea uşoară a mixului de produse vândute şi de majorarea cererii pe segmentul pavelelor destinate sectorului rezidenţial sau comercial, anul în curs ar putea aduce și o stagnare a prețului pentru pavele şi borduri, după ce în 2013 s-a înregistrat o uşoară creştere în acest sens.

 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă