17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialReuters: Americanii vor să vândă avioane Boeing în Qatar și Kuweit, după...

Reuters: Americanii vor să vândă avioane Boeing în Qatar și Kuweit, după mai mulți ani de amânări

Statele Unite ale Americii urmează să aprobe vânzarea unor avioane de vânătoare Boeing către Qatar și Kuweit, după mai mulți ani de blocaj, scrie agenția de presă Reuters, citând patru surse, conform Agerpres. Israelul și-a exprimat îngrijorarea, în trecut, că echipamentele militare ajunse în posesia unor state arabe din zona Golfului ar putea fi utilizate împotriva sa, însă SUA au dat asigurări că își mențin angajamentul față de stabilitatea Golfului. 

Patru surse — a căror identitate nu a fost dezvăluită, dar despre care se precizează că sunt atât din SUA, cât și din zona Golfului Persic și sunt familiarizate cu subiectul — au declarat pentru Reuters că notificarea Congresului ar putea începe săptămâna viitoare. Un oficial din Ministerul Apărării de la Doha a declarat că o decizie este iminentă.

Compania Boeing și-a exprimat speranța că se vor produce în curând evoluții privind cele două tranzacții de valori ridicate. Oficialități din domeniul apărării și din industrie avertizaseră că amânările pot costa miliarde de dolari, deoarece cumpărătorii se pot adresa la un moment dat altor furnizori. Sursele din Qatar nu au comentat valoarea achiziției, dar Reuters afirmă că Pentagonul și Departamentul de Stat au în vedere vânzarea a 36 de avioane de vânătoare F-15, produse de Boeing, în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari, către Qatar, și a 28 de avioane 28 F/A-18E/F Super Hornet, plus opțiuni pentru alte 12, către Kuweit, o tranzacție estimată la 3 miliarde de dolari. Ar putea urma în curând și vânzarea către Bahrain a unor avioane de vânătoare F-16 produse de Lockheed Martin, mai spune una din sursele Reuters.

Vânzarea aeronavelor respective a fost blocată timp de câțiva ani, iar Israelul și-a exprimat îngrijorarea că echipamentele militare ajunse în posesia unor state arabe din zona Golfului ar putea fi utilizate împotriva sa. Oficialități americane au criticat în trecut Qatarul pentru presupuse legături cu grupuri armate islamiste.

Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze orice solicitări interguvernamentale de vânzări de armament. Un oficial american de rang înalt a explicat că absența unor astfel de comentarii înainte de notificarea oficială a Congresului este o politică a SUA în materie, dar a insistat că Washingtonul își menține angajamentul față de securitatea și stabilitatea regiunii Golfului.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...
Ultima oră
Pe aceeași temă