10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialRetrospectiva săptămânii pe județe

Retrospectiva săptămânii pe județe

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, s-a deplasat miercuri în comuna vâlceană Vaideeni, localitate afectată în urmă cu o săptămână de inundații, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și montare a locuințelor modulare pentru sinistrații din zonă.

Vicepremierul a vizitat mai multe locuințe modulare amenajate de Primăria din Vaideeni pe o suprafață de 1,5 hectare și a cerut prefectului de Vâlcea ca, până miercuri seară, să mai pună la dispoziția autorităților locale încă șase locuințe modulare. El a mulțumit tuturor forțelor implicate în zona calamitată a comunei Vaideeni, apreciind efortul pe care l-au făcut structurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Jandarmeriei, Armatei și ale celorlalte instituții publice, potrivit Agerpres.

"Am aflat că noile locuințe modulare vor beneficia în foarte scurt timp de toate utilitățile. Este bine că s-a reușit în timp record cazarea acestor oameni năpăstuiți. Guvernul va sprijini orice efort și orice nevoi ne vor fi solicitate de către cei din Vaideeni. Aș putea spune că Vaideeni este una din cele mai lovite localități din țară în urma ploilor de săptămâna trecută", a spus vicepremierul Oprea. El a apreciat, totodată, gestul proprietarei care a pus un teren la dispoziției primăriei din localitate pentru amenajarea unui grup de locuințe modulare.

Cu același prilej, Oprea a cerut reprezentanților Administrației Naționale Apele Române ca, în două săptămâni, să fie încheiată operațiunea de îndiguire a albiei râului Luncavăț pe teritoriul localității Vaideeni. "Am cerut ca termenul inițial de trei săptămâni pe care îl înaintaseră cei care lucrează acum la albie să fie redus la două săptămâni. Am vorbit cu oamenii, e normal să fie speriați de ape, au trecut printr-un dezastru care i-a afectat din toate punctele de vedere, și-au văzut locuințe, animale, anexe luate de furia apelor. De aceea este foarte important ca în cel mai scurt timp să readucem lucrurile la normalitate. Îl felicit din nou pe domnul primar din Vaideeni și repet încă o dată, comuna Vaideeni a fost cea mai afectată localitate în urma inundațiilor din această perioadă", a spus Gabriel Oprea. Vicepremierul a menționat că așteaptă de la Consiliul Județean Vâlcea și Prefectură propunerile și proiectul privind construcțiile caselor definitive ale celor care au rămas fără ele.

Un bilanț al ISU Vâlcea, prezentat marți de prefectul Dumitru Cornoiu, menționează că în cursul săptămânii trecute au fost afectate de precipitațiile abundente 55 de localități din cele 89 din județ. "În urma precipitațiilor abundente din județul Vâlcea înregistrate în perioada 29 — 31 iulie 2014 au fost afectate 55 de localități, din care de menționat pentru situația deosebit de gravă comunele Vaideeni și Malaia, dar și orașele Băbeni, Băile Olănești, Bălcești, Brezoi, Călimănești, Drăgășani, Horezu, Râmnicu Vâlcea. La nivelul județului au fost salvate 155 de persoane, iar alte 404 au fost evacuate. Au fost inundate aproximativ 300 de case, 300 de gospodării și aproape 100 de beciuri. Aproximativ 100 de locuințe au fost complet distruse", a precizat prefectul de Vâlcea. Totodată, au fost afectate cinci drumuri naționale și 17 drumuri județene. De asemenea, au fost afectate cinci rețele de alimentare cu apă, două rețele de alimentare cu gaze, 12 rețele electrice și 31 de puncte de transformare.

Autoritățile locale și județene din Gorj au împărțit, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, cele 12 milioane de lei primite de la Guvern reprezentând cheltuielile de urgență în urma inundațiilor produse în mai multe localități din județ, a declarat luni, pentru AGERPES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu. "Au fost alocate 9 milioane lei (90 miliarde lei vechi) către Primăria Albeni, banii vor fi utilizați pentru refacerea podului rupt de viitură. Primăria Crasna a primit 4 miliarde lei vechi pentru repararea unei porțiuni dintr-un drum județean și alte 7,5 miliarde lei vechi pentru un alt drum județean afectat de inundații și alunecări, dar și 1,5 miliarde lei vechi pentru alimentarea cu apă din comună, care a fost avariată de inundații. La Novaci a fost alocată suma de 5,5 miliarde lei vechi pentru un drum comunal, la Alimpești 1,5 miliarde lei vechi pentru alimentarea cu apă, iar la Aninoasa alți 1,5 miliarde lei vechi pentru repararea unui podeț. La Baia de Fier au fost alocați 3,5 miliarde lei vechi pentru un pod peste râul Galbenu, iar la Godinești 1,5 miliarde lei vechi pentru un drum comunal afectat de inundații. Totodată, Primăria Polovragi a primit 2 miliarde lei vechi pentru repararea mai multor sectoare de drumuri comunale, tot pentru reabilitarea drumurilor comunale fiind alocați și la Mușetești 1,5 miliarde lei vechi", a spus Corina Belteu.

Un număr de 12 persoane sinistrate, 130 anexe gospodărești (una distrusă și 129 inundate), 5 obiective socio-economice, 10 poduri și 15 podețe, 15 km de străzi, 3,6 km de drum județean, 46.77 km de drum comunal, 52.45 km de drum forestier, 80.6 ha teren arabil și 19 ha pășuni și fânețe, 23 ha pădure și 108 fântâni sunt datele ultimului bilanț întocmit de ISU Gorj în urma inundațiilor de săptămâna trecută, localitățile cele mai afectate fiind Novaci și Polovragi.

Familiile afectate de inundații din județul Olt vor primi ca ajutor locativ 12 locuințe modulare, urmare a aprobării din partea premierului Victor Ponta a propunerii viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, informează un comunicat de presă al MAI. Cele 12 locuințe au fost transportate în localitățile Colonești, Optași-Măgura și Corbu din județul Olt pentru a fi montate, racordate la utilități și distribuite familiilor ale căror case au fost distruse de inundații. Executivul a aprobat săptămâna trecută o serie de hotărâri de Guvern pentru acordarea de ajutoare umanitare de urgență pentru sprijinul populației afectate din județele în care au avut loc inundații, printre care suma de 51.740 mii lei, dar și produse scoase de la Rezerva de Stat, constând în alimente, pături, cearceafuri și motorină.

* Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, pentru AGERPRES, că decizia președintelui Traian Băsescu de respingere a nominalizării Rozaliei Biro pentru Ministerul Culturii este una pur politică și că Uniunea va face o nouă propunere în zilele următoare. "Nu vreau să comentez prea mult pentru că este dreptul președintelui de a respinge o singură dată o propunere. Nu mi-a plăcut argumentația și consider că este o decizie pur politică și nu este mai mult. Îmi pare rău, doamna Biro ar fi fost un foarte bun ministru, sunt convins de acest lucru. Vom face o altă nominalizare într-un timp relativ scurt", a declarat Kelemen Hunor. Liderul UDMR a ținut să puncteze că el va continua să conducă Ministerul Culturii până când propunerea privind noul ministru va fi validată.

Senatorul UDMR Rozalia Biro, nominalizată de premierul Victor Ponta pentru funcția de ministru al Culturii, dar respinsă de președintele Traian Băsescu, a declarat joi pentru AGERPRES că "nu prin vorbe, ci prin fapte se dovedește competența". "Regret că nu mi s-a dat posibilitatea să dovedesc cum poate un bun manager să aducă rezultate în cultură. Sunt convinsă că nu prin vorbe, ci prin fapte se dovedește competența. Aceasta este esența a ceea ce cred eu acum că trebuie spus", a spus Rozalia Biro. Anterior, luni, senatorul UDMR a spus că "chiar și după o facultate și studii postuniversitare terminate în limba română se poate întâmpla oricui să greșească", așa cum a greșit și ea, fiind criticată de președintele Traian Băsescu în privința înțelegerii limbii române. Președintele Traian Băsescu a anunțat joi că a respins nominalizările făcute de premierul Victor Ponta pentru portofoliile Culturii și Bugetului, respectiv Rozalia Biro și Claudiu Manda.

* Președintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat miercuri, că proiectul de autonomie a "ținutului secuiesc" a fost finalizat, iar înainte de a fi înaintat Parlamentului României va fi supus dezbaterii publice. Kulcsar a menționat că unul dintre obiectivele prioritare va fi convingerea românilor din Secuime, respectiv din județele Covasna, Harghita și Mureș, cu privire la beneficiile autonomiei, astfel încât și ei să fie de acord cu acest proiect.

"Comisiile de lucru ale UDMR și PCM au încheiat discuțiile pe marginea proiectului de autonomie, au ajuns la un consens și urmează ca în scurt timp, probabil la mijlocul lunii august să fie lansat în dezbatere publică. Sperăm ca în luna septembrie să fie depus la Parlament de către UDMR", a spus Kulcsar Terza Jozsef în cadrul unei conferințe de presă.

El a reafirmat că acest proiect trebuie însoțit de un pachet de propuneri pentru modificarea Constituției care să facă posibilă acordarea autonomiei, iar una dintre aceste propuneri se referă la cuprinderea în legea fundamentală a Declarației de la Alba Iulia din 1918.

* Fostul finanțator al clubului Jiul Petroșani, Alin Simota, fost vicepreședinte al PNL Hunedoara, a fost reținut, marți seara, de DIICOT — Serviciul Teritorial Alba Iulia într-un dosar în care acesta este acuzat de evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat. Din cele 12 persoane aduse pentru audieri la Alba Iulia, procurorii DIICOT au mai reținut, alături de Simota, încă două persoane, iar pentru alte cinci au dispus control judiciar, cu interdicție de a părăsi țara. Procurorii DIICOT au efectuat marți opt percheziții domiciliare și la sediul unor firme din județul Hunedoara, la Petrila și Petroșani, inclusiv la locuința lui Alin Simota, unde acesta se afla în arest la domiciliu, și la socrii săi.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ un milion de euro.

Activitatea grupului infracțional s-ar fi derulat, potrivit procurorilor, între 2007 și 2012.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că firmele lui Simota ar fi primit contracte de la instituții publice, inclusiv de la un spital din Deva, iar o parte din banii câștigați au fost folosiți pentru finanțarea campaniei electorale din 2008. Simota a candidat în urmă cu șase ani la Primăria Petroșani și pentru Senat.

Fostul finanțator al clubului Jiul Petroșani este acuzat de evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat. Conform deciziei de miercuri a Tribunalul Alba, care a respins solicitarea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a acestuia, Simota va sta în arest preventiv. Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, iar competența de soluționare a contestației revine Curții de Apel Alba Iulia, a menționat purtătorul de cuvânt al instanței, judecător Diana Sima.

* Peste 200 de angajați ai termocentralei Paroșeni, din Valea Jiului, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au declanșat luni după-amiază un protest spontan, nemulțumiți de prevederile din noul contract colectiv de muncă pe unitate, ei alăturându-se astfel unei acțiuni similare ce are loc la termocentrala Mintia, de lângă Deva. Liderul Sindicatului Liber de la Sucursala Electrocentrale Paroșeni, Mihai Lorintz, a declarat că, în semn de solidaritate cu colegul său de la termocentrala Mintia, Ionel Ticula, a decis să intre în greva foamei, pentru a atrage atenția autorităților asupra problemelor pe care le au energeticienii. "Suntem nemulțumiți că pierdem din drepturile salariale și din facilitățile pe care le-am avut. Ca energeticieni, pierdem circa 3.000 de lei pe an din venituri, în timp ce la Divizia Minieră (ce grupează minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan — n.r.) veniturile cresc. Ne temem că rămânem fără locuri de muncă. (…) Pe de altă parte, trăim un paradox în care au crescut salariile șefilor, iar veniturile oamenilor au scăzut", a declarat pentru AGERPRES Mihai Lorintz.

Energeticienii de la termocentralele Mintia și Paroșeni au decis să suspende luni după-amiază protestele spontane declanșate pe parcursul zilei, liderii de sindicat rămânând în greva foamei.

După câteva ore, președintele executiv al Sindicatului Liber și Independent al Energeticienilor de la Termocentrala Mintia, Ionel Ticula, a anunțat că greva s-a încheiat. "Consiliul de Administrație al CEH a respins luni după-amiază programul de restructurare a companiei prin care se propunea reducerea numărului de zile lucrătoare. Programul de restructurare va îmbrăca o altă formă, bazată pe alte calcule economice și nu pe reducerea timpului de lucru. În aceste condiții, consider protestul încheiat și am încetat greva foamei", a declarat, pentru AGERPRES, președintele executiv al Sindicatului Liber și Independent al Energeticienilor de la Termocentrala Mintia, Ionel Ticula.

* Loturile olimpice ale celor 37 de țări participante la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (OIAA) de la Suceava au susținut prima probă, cea observațională, a declarat, marți, inspectorul general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr.Potrivit sursei citate, Observatorul Astronomic Suceava a găzduit luni această primă probă, constituită din două părți a câte 30 de minute fiecare. Proba a fost gestionată de către inspectori școlari, profesori și care au asigurat preluarea, multiplicarea subiectelor, supravegherea elevilor și pregătirea mapelor cu lucrările scrise pentru cei doi evaluatori coordonați de către directorul Observatorului Astronomic, Cristian Pîrghie.

Cea de a VIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică se desfășoară la Suceava în perioada 1 — 15 august, cu implicarea USV, care asigură cazarea participanților și susținerea probelor de concurs, IȘJ Suceava, care va asigura coordonarea activităților organizatorice, și a Societății Științifice ''Cignus'' care va oferi sprijin științific.

La Olimpiada Internațională de Astrofizică și Astronomie participă concurenți din 50 de țări, plus membrii Comitetului internațional, care validează subiectele și asigură traducerea acestora (160 de persoane), membrii Comitetului științific (50 de profesori care propun subiectele și evaluează lucrările) și membrii Comitetului de organizare, incluzând studenți/profesori/elevi voluntari (100 de persoane).

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă