16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialRetragerea militară a SI crește riscul de atacuri teroriste în Franța

Retragerea militară a SI crește riscul de atacuri teroriste în Franța

Retragerea militară a grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Irak și Siria crește riscul unor atacuri islamiste în Franța ca cele care au avut loc anul trecut și în acest an, a declarat vineri procurorul antiterorism al Franței, Francois Molins, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

“Vedem clar din istoria terorismului că, atunci când organizațiile teroriste se află în dificultate pe propriul teritoriu, caută o oportunitate de a comite atacuri în străinătate”, a declarat el într-un interviu pentru ziarul Le Monde.

Molins a adăugat că presiunea militară cu care se confruntă SI ar putea duce la creșterea numărului jihadiștilor francezi care revin în Franța după ce au luptat alături de gruparea teroristă.

“Într-un moment sau altul ne vom confrunta cu revenirea unui număr mare de combatanți francezi și de membri ai familiilor acestora”, a precizat el.

Cele mai citite

Ce este o stație de acumulator portabil și cum o poți folosi

Dacă ești pasionat de camping sau excursii în natură, cu siguranță vei considera achiziția unei stații de acumulator portabil o adevărată investiție. Chiar și...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

FOTO. WhatsApp pregătește schimbări majore. Aplicația își va modifica designul

WhatsApp, aplicația cu milioane de utilizatori, își pregătește utilizatorii pentru o serie de schimbări semnificative. Una dintre cele mai notabile este modificarea designului aplicației....
Ultima oră
Pe aceeași temă