Guvernele occidentale ştiu de multă vreme că Rusia susţine intens regimul sirian al lui Bashar al-Assad, în special cu un mare număr de arme grele şi moderne, folosite pentru combaterea forţelor opoziţiei. Un studiu realizat de cercetători americani în conflicte internaţionale, citat de Washington Post, descrie derularea unui important trafic de armament prin portul Oktyabrsk din Ucraina până în porturi siriene la Mediterana şi de asemenea, existenţa unei reţele de oameni de afaceri şi societăţi care au legături cu înalţi responsabili guvernamentali de la Moscova şi Kiev.
Portul ucrainean Oktyabrsk de la Marea Neagră, care face obiectul raportului C4ADS, un grup cu scop nelucrativ, cu sediul la Washington, este necunoscut pentru majoritatea occidentalilor, şi asta din motive bine motivate. Portul din apropierea Odesei a fost în cea mai mare parte a existenţei sale o instalaţie navală top secret, un element-cheie al lanţului de aprovizionare militară a fostei URSS şi aliaţilor săi din întreaga lume. Din acest port extrem de supravegheat a trimis Moscova rachete cu capacitate nucleară în Cuba, în 1962, declanşând confruntarea cu americanii ce avea să rămână în istorie drept criza rachetelor din Cuba. Şi acum, în anumite privinţe, portul aflat în estuarul Bugului la Marea Neagră pare împietrit într-un soi de frig rămas din vremea războiului. Portul, absolut interzis vizitatorilor, este înconjurat de garduri înalte şi sârmă ghimpată şi supravegheat de oameni înarmaţi care scrutează trecătorii din gheretele de pază şi din faţa porţilor baricadate.
Un port top secret
Tipul navelor care frecventează portul a atras interesul cercetătorilor externi şi analiza grupului C4ADS a plasat Oktyabrsk în centrul unui intens comerţ internaţional de arme ce leagă Rusia şi Ucraina de un larg evantai de clienţi ce cumpără arme din lumea întreagă. Documentul identifică Oktyabrsk drept punctul de plecare pentru expedierea armelor spre 12 ţări, din care multe au antecedente de represiune brutală a grupurilor de opoziţie sau a minorităţilor etnice ori religioase. Lista clienţilor include Sudanul, Republica Democratică Congo, Birmania, Venezuela, China, Angola şi Iranul. În pofida faptului că se află în Ucraina, Oktyabrsk „este funcţional controlat de Rusia”; portul este condus de un fost căpitan al marinei ruse şi aparţine unui magnat care are relaţii strânse cu Kremlinul. Principalii exportatori ruşi de arme îşi au birourile alături de cele ale întreprinderilor de transport şi de logistică ucrainene şi ruseşti, ceea ce raportul numeşte „Reţeaua Odesa”.
„Această reţea este un microcosmos al modului în care funcţionează Rusia lui Putin – responsabili guvernamentali cu legături informale sau ostentativ particulare, care realizează în principal politica de stat”. Un jucător-cheie în reţea este grupul Kaalbye, un consorţiu de afaceri care deţine nava Fortune Ocean, Ocean Voyager şi alte cinci nave, dintre care unele sunt legate de circulaţia echipamentelor militare ruseşti pentru clienţii de pretutindeni. Trei dintre cargourile Kaalbye au plecat din Oktyabrsk anul trecut pentru a duce Siriei lansatoare de rachete şi rachete de ultimă oră S-300 antiaeriene, care făceau parte dintr-o comandă de armament de 4 miliarde dolari din 2011 pentru Chavez, în Venezuela.
Oamenii lui Putin din culise
Cadrele superioare ale firmei au relaţii comerciale şi profesionale cu funcţionari de rang înalt din guvernele Rusiei şi Ucrainei şi cu industriile de armament, conexiuni confirmate pe site-uri web ale întreprinderilor şi de publicaţii specializate. Un cofondator, Igor Urbansky, era adjunct al ministrului Transporturilor din Ucraina. Alt co-fondator, Boris Kogan, era membru al consiliului administrativ (CA) al RT Logistika, filiala unui mare consorţiu industrial rus de stat, care include cea mai importantă întreprindere de exporturi militare din Rusia, Rosoboronexport. Consorţiu condus de Serghei Şcemezov, un aliat apropiat al preşedintelui Putin. Toţi ceilalţi membri ai CA al RT Logistika sunt responsabili superiori în sistemul de apărare, inclusiv directorul logisticii pentru Rosoboronexport. Raportul consideră că „există o corelaţie directă între legăturile personalului superior de la Kaalbye cu puterea de stat şi contractele de transport de arme pe care le primesc”.
O bază de date arată că Oktyabrsk era destinaţia obişnuită pentru nave siriene dintre porturile din Ucraina şi Rusia. Majoritatea cargourilor siriene au făcut peste o duzină de curse între Oktyabrsk şi unul din cele trei porturi principale din Siria anul trecut şi în prima jumătate a anului 2013. Apoi, în ultimul an, cel puţin alte zece nave exploatate sau aparţinând membrilor „reţelei Odesa“ au făcut escale în Siria. Există dovezi că navele şi companiile „reţelei Odesa“ au transportat regimului Assad arme şi alte mărfuri sensibile. De altfel, Putin a apărat public dreptul Rusiei de a vinde arme Siriei şi înalţi funcţionari au jurat să ducă la bun sfârşit contractele permanente şi să furnizeze ajutor Damascului.
Aprovizionarea Siriei cu arme sofisticate din Rusia a schimbat dinamica în favoarea lui Assad în cursul acestui an, arată cancelarii occidentale şi din Orientul Mijlociu. După luni de pierderi în faţa opozanţilor, regimul Assad a recucerit în primăvară mai multe oraşe-cheie siriene cu ajutorul combatanţilor Hezbollahului libanez, iar responsabili ai serviciilor secrete semnalau un aflux de arme şi de material de înaltă calitate. Materialul a venit în primele luni ale lui 2013, cuprinzând şi elicoptere şi care de luptă, care le-au înlocuit pe cele distruse în cei doi ani de lupte cu insurgenţii. În acea perioadă, Siria a primit importante stocuri de lansatoare de rachete şi de mortiere, două sisteme utilizate de trupele regimului pentru bombardarea cartierelor controlate de opoziţie. De asemenea, Damascul a primit şi echipament high-tech – echipamente de vizualizare nocturnă şi radare în teren – ce permite armatei siriene să urmărească şi să lovească insurgenţii în timpul nopţii. „Noul echipament rus a fost un factor foarte important aflat în spatele schimbării în favoarea lui Assad”, arată o sursă din Orientul Mijlociu, precizând că regimul de la Damasc nu avea nevoie „doar de cantitate, ci şi de calitate (a armamentului – n.n.)“.
Echipamentele cele mai sofisticate, inclusiv avioane şi tancuri, au venit la bordul navelor militare ruseşti, observate intrând în instalaţiile navale ruseşti din portul Tartous, bază militară a Rusiei în Siria, singura aflată în afara graniţelor.
