13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRepublicile separatiste Doneţk şi Lugansk au anunţat că respectă armistițiul în Ucraina

Republicile separatiste Doneţk şi Lugansk au anunţat că respectă armistițiul în Ucraina

Lideri ai autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, au anunţat sâmbătă că rebelii proruşi vor respecta începând de la miezul nopţii armistiţiul convenit joi la Minsk, relatează RIA Novosti.

"Astăzi, 14 februarie, preşedintele Republicii Populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, a semnat Decretul nr. 50. Conform decretului, emis în temeiul Acordului de la Minsk, un regim privind încetarea focului intră în vigoare începând de la (ora locală stabilită de separatişti pentru regiunile Doneţk şi Lugansk) 1.00 (00.00, ora României)", anunţă un comunicat postat pe site-ul Curţii Supreme a autoproclamatei republici Doneţk.

Însă toate acţiunile care vor fi considerate drept atacuri asupra forţelor separatiste, zonelor rezidenţiale sau infrastructurii din regiunea Doneţk vor fi respinse, potrivit comunicatulului.

Un decret similar a fost emis şi pentru autoproclamata republică Lugansk.

"Decretul (privind încetarea focului) a fost semnat astăzi (sâmbătă). Unităţile militare ale Republicii Populare Lugansk au primit ordine de încetare a focului şi retragere a tehnicii militare", a anunţat Ghennadi Ţîpalkov, preşedintele Sovietului de Miniştri al autoproclamatei republici Lugansk.

În schimb, forţele Kievului rămân deocamdată pe poziţii şi aşteaptă ordinul de încetare a focului, a anunţat pentru postul de televiziune Ucraina, sâmbătă seara, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

"Vom urma ordinul comandantului nostru suprem, preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko. Nu vom deschide focul, dacă primim un astfel de ordin. În principiu, în ultimele zile, am deschis focul doar ca răspuns", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Confruntări armate feroce devastau estul Ucrainei cu doar câteva ore de intrarea în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, a armistiţiului semnat de separatiştii proruşi şi Kiev joi la Minsk.

Militarii ucraineni au raportat peste 120 de atacuri separate în ultimele 24 de ore.

Debalţeve, un nod feroviar strategic aflat sub controlul forţelor guvernamentale, a fost supus unui bombardament intensiv. De asemenea, portul Mariupol a fost ţinta unor noi atacuri de artilerie, sâmbătă.

Atacurile l-au determinat pe preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să-şi exprime din nou îndoielile cu privire la înţelegerea pe care a semnat-o la Minsk cu separatiştii.

"Nimeni nu crede cu putere că aceste condiţii de pace semnate la Minsk vor fi implementate strict", a spus el.

Conflictul din estul Ucrainei s-a soldat din aprilie, când a început, şi până în prezent cu peste 5.400 de morţi.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă