12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialReprezentanții mai multor țări din Europa Centrală cer UE să accelereze procesul...

Reprezentanții mai multor țări din Europa Centrală cer UE să accelereze procesul de aderare a Serbiei şi Muntenegrului

Şapte state din Europa Centrală, membre ale Uniunii Europene, au lansat un apel pentru urgentarea procesului de aderare a Serbiei și Muntenegrului la Blocul comunitar. Șefii diplomației din aceste țări subliniază că un eşec ar putea constitui o ameninţare la adresa securităţii în întreaga regiune, potrivit agenţiei MTI, citată de Mediafax.

Miniştrii de Externe ai ţărilor Grupului Vişegrad, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, cât şi reprezentanţi ai Austriei, Croaţiei şi Sloveniei, au participat la o reuniune, la Budapesta, în cadrul căreia au discutat despre aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE.

Integrarea acestei regiuni are un rol crucial în asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii Europei, a declarat șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto. El a adăugat că UE ar trebui să accelereze negocierile de aderare cu Muntenegru şi Serbia şi să iniţieze negocierile cu restul statelor din Balcanii de Vest.

Albania şi Republica Macedonia au primit deja statutul de candidat la Uniunea Europeană, însă până în acest moment nu au fost iniţiate discuţiile de aderare, în timp ce Bosnia şi Kosovo aşteaptă acordarea statutului de candidat.

Rusia, care se bazează pe legăturile istorice cu popoarele din această regiune, se opune aderării statelor balcanice la UE şi NATO.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă