9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodUltimele cancanuri la Cannes

Ultimele cancanuri la Cannes

Cătălin Mitulescu concurează în secţiunea Un Certain Regard cu „Loverboy”, iar Radu Mihăileanu în competiţia oficială cu „La Source des femmes”. Potrivit criticilor de film, Mihăileanu are şanse să obţină premiul pentru scenariu.

Petrecere românească cu Taraful Haiducilor

Cătălin Mitulescu, alături de echipa lui, a scăpat miercuri de tensiunea proiecţiei filmului „Loverboy”, înscris în competiţia Un Certain Regard, chefuind alături de cineaşti din România la terasa Chérie Chéri.

Petrecerea a fost oferită de distribuitorul internaţional al filmului lui Mitulescu, iar atmosfera a fost întreţinută de Taraful Haiducilor din Clejani. Ecourile la „Loverboy” printre specialiştii străini au fost rare. Conferinţa de presă şi proiecţia filmului s-au suprapus cu alt eveniment, prezentarea peliculei „Conquête”, a regizorului Xavier Durringer, film ce descrie cum a ajuns la putere preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Sarkozy, mai mult speriat decât şifonat
Filmul despre actualul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a avut premiera, aşa cum era de aşteptat, în absenţa protagonistului său.

Pelicula lui Xavier Durringer reface campania de cinci ani a lui Sarkozy înainte de alegerea sa ca preşedinte în 2007 (inclusiv divorţul de Cecilia) şi potrivit criticilor, preşedintele Franţei iese bine, fiind prezentat chiar într-o manieră emoţionantă.

Mihăileanu promite o seară magnifică alături de marocani

Mâine seară, va fi prezentat filmul regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu, „La sources des femmes”, peliculă ce concurează în competiţia oficială.

La premieră s-a anunţat prezenţa a zece marocani, actori în film. „Cu toţii sunt vedete. Ne-au primit cu atâta căldură. Nu au mai fost nicăieri în afara satului lor. Va fi o seară magnifică”, a promis Mihăileanu, citat de NY Times.

Criticii de la Paris Match consideră că pelicula lui Mihăileanu nu este cea mai impresionantă din competiţie, dar iar în calcul un premiu pentru scenariu sau pentru actriţele Hafsia Herzi şi Leïla Bekhti, două mari speranţe ale cinematografiei franceze.

Următorul lung-metraj al regizorului va fi un film în engleză, o dramă a cărei acţiune se petrece în Los Angeles şi care potrivit producătorului va avea drept capete de afiş două nume grele ale Hollywoodului.

Scenariul este semnat de Radu Mihăileanu şi Alain-Michel Blanc (au colaborat împreună la ultimele două pelicule), iar filmările sunt programate în vara anului 2012.

Lars Von Trier, persona non grata

Ieri dimineaţă, organizatorii festivalului l-au declarat pe regizorul Lars Von Trier „persona non grata”, cu „efecte imediate” din cauza declaraţiilor de simpatie pentru Hitler. Sancţiunea, însă, nu va duce la excluderea filmului său din competiţia oficială şi din cursa pentru Palme d’Or.

Regizorul danez Lars Von Trier şi-a cerut scuze la premiera filmului său „Melancholia”, după ce la conferinţa de presă a şocat audienţa spunând că este nazist şi că îl înţelege pe Hitler.

Regizorul s-a scuzat spunând că: „nu sunt anti-semit şi nu am prejudecăţi rasiale de nici un fel, nici nu sunt nazist”.

Premiera unui film clandestin

Astăzi va avea loc şi premiera mult aşteptată a filmului regizorului iranian Jafar Panahi, „In Film Nist (Acesta nu este un film)”, într-o „proiecţie spcială” a festivalului.

Regizorul, aflat sub incidenţa unei pedepse de şase ani de închisoare şi interdicţia de nu mai filma timp de 20 de ani, fiind arestat acum la domiciliu de autorităţile din Iran, a turnat filmul „în condiţii semiclandestine”.

Mel Gibson se fereşte de presă

Absent de la conferinţa de presă actorul american Mel Gibson, aflat într-un vârtej mediatic în ultimul an din cauza acuzaţiilor de violenţă conjugală, şi-a făcut apariţia, miercuri seara, pe covorul roşu la premiera filmului „The Beaver”, semnat de Jodie Foster.

Mel Gibson face, potrivit unora, un rol bulversant, care îi dezvăluie faţa umană şi emoţionantă, iar conform altora actorul nu reuşeşte să convingă în pielei depresivului, cu personalitate bipolară.

Jodie Foster, prietena de o viaţă a actorului a sărit în apărarea lui „a dorit să facă pasul acesta şi să meargă înăuntrul său, să se expună şi să vorbească despre un subiect pe care îl cunoaşte atât de bine, luptând, dorind să se transforme”.

Ada Dumitrescu
Ada Dumitrescuhttp://ada-dumitrescu
Ada Dumitrescu, sef departament Cultura
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă