Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu este membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea, dr. Constantinescu a fost de garda in ziua de 21 decembrie 1989, cand au izbucnit luptele de strada la Bucuresti. In decembrie 1989 a operat 22 de raniti prin impuscare. In primele luni ale anului 1990 a facut demersuri, alaturi de alti medici cunoscuti, pentru ajutorarea celor grav raniti in decembrie 1989, pentru trimiterea acestora la tratament in strainatate si a sesizat Parchetul General, cerand declansarea unei anchete oficiale pentru aflarea adevarului despre cele intamplate in revolutie.
Persoane omorate in interiorul spitalului
– Spitalul Coltea era situat la doar cativa zeci de metri de locul in care la revolutie au cazuti secerati de gloante zeci de oameni. Cate cazuri de persoane ranite au fost inregistrate la Spitalul Coltea?
– In perioada 21-27 decembrie 1989 eu am operat 22 de oameni. La Coltea in acele zile au fost inregistrati in total 90 de pacienti raniti. Din cei 22 de oameni pe care eu i-am operat, doi erau studenti, restul muncitori. Asta arata clar ca tocmai acei oameni pe care el credea ca se poate baza s-au ridicat impotriva regimului comunist.
– Cine ii aducea pe raniti la camera de garda a spitalului? Erau transportati de civili, veneau singuri, erau adusi cu ambulanta sau masinile armatei?
– Toti ranitii au venit singuri, pe propriile picioare, sau erau adusi de colegi, de oamenii de la demonstratie. Militia, armata sau securistii nu ne-au adus nici un ranit prin impuscare sau alt fel de victima. Nu cunosc unde ii transportau acestia daca ii preluau din Piata Universitatii. De salvare, vreo masina de ambulanta nici nu a fost vorba. Am operat continuu intre data de joi, 21 decembrie, si duminica, 24 decembrie 1989. Nu-mi dau seama nici acum cum am reusit acest lucru, nu credeam ca pot rezista atat fara odihna. Ranitii veneau in sala de operatie unul dupa altul. Pe data de 24 decembrie 1989, pazit de studenti, am reusit sa dorm. Am dormit 36 de ore. Dupa cate o operatie mai ieseam din sala… Tin si acum minte ca in noaptea de 21-22 decembrie am iesit si priveam pe fereastra. La cinematograful “Luceafarul” erau geamurile sparte si niste militieni proiectau lumina unor reflectoare spre interior ca sa vada daca mai e cineva inauntru.
Ca sa nu ne vada cei din fortele de ordine, ne-am culcat pe burta. Se tragea in cei care scoteau capul pe fereastra. Fata fochistului de la noi de la spital, de 18-19 ani, privea pe geam la trasoarele trase de armata. A primit un glont drept in frunte… fata era in interiorul spitalului, doar privea pe fereastra.
“Nu mai tratasem plagi impuscate”
– Pana la revolutie, in decembrie 1989, ati mai tratat plagi impuscate, ati mai operat astfel de cazuri?
– Nu, niciodata. Am invatat chirurgia de razboi incepand de joi, 21 decembrie 1989. Nu mai tratasem niciodata plagi impuscate, stiam insa principiile teoretice si le-am aplicat. La una din operatii au cerut sa asiste si doi medici de la organizatia internationala “Medici fara Frontiere”. Nu am avut nimic impotriva, i-am invitat in sala de operatii. Aveam un caz al unui ploiestean care fusese impuscat in fesa. Am operat, i-am desfacut rana, i-am scos tesuturile arse si necrozate (la ranile provocate de glont pericolul este foarte mare pentru ca sunt antrenate mizerii de tot felul si daca nu se curata cum trebuie apar cangrene gazoase din cauza microbilor ce se dezvolta in lipsa oxigenului) si am lasat rana deschisa. Medicii francezi m-au felicitat si m-au intrebat unde am invatat sa aplic principiile chirurgiei moderne.
– Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Procurori timorati
– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.
