11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialReinventarea bucătăriei

Reinventarea bucătăriei

Un studiu realizat recent de grupul de cercetare de piaţă GfK, în numele Bosch Electrocasnice, a confirmat o nouă tendinţă în materie de design interior şi obiceiuri casnice. Cercetarea, la care au participat specialişti de la Institutul de Viitorologie din Viena precum şi dr. Hartmut Häußermann, profesor de sociologie la Universitatea Humboldt din Berlin, a relevat faptul că 60% dintre cei care deţin o bucătărie de mărime medie preferă să o folosească pentru socializare cu familia şi prietenii. Pentru detalii şi comentarii ne-am adresat ing. Marius Voicilă, director general BSH Electrocasnice SRL.

Odinioară „răţuşca cea urâtă”, acum o „lebădă frumoasă”, bucătăria s-a reinventat ca principal spaţiu de locuit. Ceea ce a început ca „laborator al gospodinelor”, folosit exclusiv pentru gătit şi curăţat, a devenit acum „inima locuinţei”, combinând munca cu plăcerea, gătitul cu buna dispoziţie, esteticul cu funcţionalitatea.

Acum, bucătăria este locul în care oamenilor le place să stea de vorbă în timp ce gătesc, muncesc, fac curat şi mănâncă, vremurile în care totul gravita în jurul pregătirii mesei fiind trecute, în timp ce gătitul a devenit un eveniment social.

De menţionat noul rol al femeilor în societate ca un alt motiv al transformării bucătăriei dintr-o încăpere înghesuită, făcută pentru muncă, într-un spaţiu central al vieţii.

Locuinţa, modulară şi individualizată

Clienţii de azi se aşteaptă ca lucrurile să se schimbe potrivit necesităţilor lor: de exemplu, oamenii mai în vârstă doresc elemente care să fie uşor de folosit, în vreme ce generaţiile mai tinere vor un design interesant.

De asemenea, tot mai mulţi oameni asociază calitatea vieţii cu calitatea produselor home&deco, alegându-le pe cele de înaltă calitate, durabile şi care să se potrivească cu alegerile legate de propriul stil de viaţă.

Iar aceasta se aplică în special bucătăriilor, pentru mobilier, accesorii şi aparate estetice, confortabile şi funcţionale. Din punct de vedere tehnologic, există o cerere tot mai mare de electrocasnice care gândesc singure şi care, prin funcţiile lor inteligente, fac viaţa cotidiană mai uşoară.

Pentru electrocasnicele Bosch viitorul începe acum

Aparatele de uz casnic trebuie să pună la dispoziţia clienţilor exact funcţiile de care aceştia au nevoie. Înalţi sau scunzi, tineri sau bătrâni – pentru toţi trebuie să e găsească soluţia perfectă, afirmă viitorologul. De aceea, Bosch oferă toate modelele de aparate – de la frigidere la maşini de spălat vase şi cuptoare – proiectate potrivit înălţimii şi forţei utilizatorului. Acest lucru este posibil datorită noilor electrocasnice încorporabile, adaptate oricăror înălţimi.

Nici când trebuie să alegeţi cuptorul potrivit nu se fac compromisuri cu privire la flexibilitate. Plitele pot fi configurate individual, iar cuptoarele electrice pot fi combinate cu plite cu gaz sau plite domino.

Tehnologiile inovatoare deschid şi ele noi oportunităţi pentru designul ingenios al încăperilor. De exemplu, FlexInduction, care este încorporabilă, face optimă utili¬zarea plitei în sine, dar şi a spaţiului din bucătărie. Inducţia elimină necesitatea unei fante de ventilaţie între suprafaţa de lucru şi elementul de dedesubt. Întrucât ventilaţia are loc între perete şi panoul din spate, sertarele pot fi fixate direct sub plită.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă