Încep prin a spune că într-o ţară demnă acest articol nu ar fi trebuit scris niciodată. Recent, domnul ministru de externe Theodor Baconschi s-a angajat din nou în spaţiul public pentru introducerea sistemului de vot prin corespondenţă pentru românii aflaţi în diaspora. Privind la peisajul politic actual, Baconschi (PDL) este alături de cei de la Noua Republică unul dintre puţinii politicieni care îşi asumă neechivoc acest proiect şi care militează admirabil pentru drepturile românilor de pretutindeni.
Ceea ce însă ar trebui să fie un proiect al normalităţii care să garanteze şi în practică nu doar în teorie un drept constituţional fundamental, se transformă la noi într-o poveste cacofonică în care detractorii votului prin corespondenţă lansează una fumigenă după alta. Să le luăm pe rând.
Românul de afară nu este informat. Avem zeci de mii de studenţi împrăştiaţi la unele din cele mai bune universităţi din lume. Avem sute de mii de muncitori în diverse ţări ale Europei, printre cei mai calificaţi pe care îi are România. Avem zeci de mii de specialişti care lucrează în afară la cel mai înalt nivel. Fără să ne temem putem aşadar afirma că românul din diaspora este in general mai informat decât votantul mediu din ţară! Însă aici mai e o problemă fundamentală: punerea pe tapet a informării ca o condiţionare a votului este o chestiune profund anti-democractică oameni buni. Dacă operăm după logica asta, la limită 80% din cetăţenii României sau ai oricărui alt stat ar trebui opriţi de la vot. Ca să fim totuşi cinstiţi până la capăt, votul prin corespondenţă face mai grea pentru unele partide actuale operaţiunea de „informare corectă” la urne cu sacoşa de ouă! Aici, informarea emigranţilor români lasă într-adevăr de dorit.
Românul emigrat a pierdut contactul cu realitatea românească. Aşa să fie oare? Aceasta e povestea pe care o spun multele miliarde de euro trimise anual de românii din afară către neamuri şi prieteni, bani fără de care cu siguranţă am mai fi avut între timp o revoluţie, două în ţară?!! Chiar nu vă e ruşine? Ce să mai spunem de sutele de mii de români care se află doar temporar în străinătate, fie că se află la studii sau au contracte de muncă limitate şi a căror familii sunt în România.
Românii din străinătate nu plătesc taxe şi impozite. Acesta e unul din cele mai comice dintre argumentele prezentate. Am văzut deja cum banii trimişi din diaspora au ţinut la suprafaţă largi categorii de populaţie, au contribuit la creşterea economică şi au asigurat direct stabilitatea politică a ţării. Cu alte cuvinte ,au salvat ţara de la falimentul economic şi politic şi populaţia de la un nivel de trai african. Dar dacă în afară de bunul simţ nici aceste lucruri nu vă conving, atunci, pentru a îndrepta grozăvia, rugăm pe propovăduitorii acestui argument să stea la viitoarele alegeri cu Garda Financiară în faţa fiecărei secţii de votare din ţară şi să scoată din rând un român din trei pe motiv că a muncit măcar o dată în viaţă la negru, nu şi-a plătit asigurările sociale, a driblat TVA-ul sau pur şi simplu nu a făcut nici o contribuţie la stat pentru că a fost şomer sau a trăit la ţară. Sau or fi oare mai mult de unul din trei?
Votul prin corespondenţă nu este sigur. Cu privire la acest aspect, haideţi să râdem împreună cu cei de la UDMR care prin vocea lui Kelemen Hunor se plasează din nou în poziţia de primă balerină, fată mare la a şaptea căsnicie. Spun din nou pentru că aceştia par să se specializeze în ultima vreme în operaţiuni de sabotaj la guvernare: fie că vorbim de reforma în justiţie, fie de cea administrativ-teritorială sau de cea constituţională (te întrebi ce mai fac pe la guvern?). Într-un asemenea univers în care abuzaţi de puterea pe care o aveţi, domnilor de la UDMR, într-adevăr nimic nu e sigur, nici măcar votul din ţară adus cu sacoşa de mălai. Iar dacă întreaga presă va arăta în curând precum Realitatea în ultimii ani, atunci cu siguranţă nici un vot nu va mai fi sigur.
România, ţară cu 22 de milioane de cetăţeni. Această frază o auzim zilnic cu fală de la iubiţii noştri aleşi în special când sunt în poziţia de a apăra interesul naţional la nivel european. Păi dacă aşa stau treburile şi românii din străinătate sunt număraţi la recensământ ca parte a naţiunii române, atunci să fim consecvenţi până la capăt, stimabililor. Nu se poate ca românii din ţară să beneficieze la Bruxelles de statistici oficiale de 22 de milioane de oameni, statul român să îşi umfle muşchii când vine vorba de puterea pe care o are peste tot acolo unde ponderea populaţiei joacă un rol în mecanismul de decizie european, dacă în acelaşi timp statul neagă posibilitatea realistă a românilor de pretutindeni să participe la viaţa naţiunii. Ori suntem 22 de milioane, ori suntem doar cel mult 18 în ţară dar şi la Bruxelles.
Argumentul politic. Mai sunt unii mulţi care au o problemă cu faptul că marea majoritate a voturilor din diasporă s-ar îndrepta către o singură formaţiune politică. Pe fondul a tot ceea ce am scris deja până acum, acest argument apare ca cel mai insidios, neruşinat şi anti-democratic. El constituie în fapt nici mai mult nici mai puţin decât un atac la adresa suveranităţii naţiunii! Şi aceasta deoarece condiţionează facilitarea votului de opţiunea politică exprimată.
Domnii care gândesc aşa şi-ar face un mare favor dacă ar realiza că greşesc. Mai întâi, opţiunea votanţilor este un flux. Nimeni nu opreşte opoziţia să convingă românii din diasporă că reprezintă vârful de lance al reformei iar la alegerile din 2012 sau 2016 să câştige detaşat alegerile din diasporă. Apoi, după cum ar trebui să fie clar deja pentru toată lumea, chestiunea ridicată este mult prea serioasă pentru a fi judecată în termeni tactici care vizează doar următorul ciclu electoral.
La mijloc este vorba de însăşi ideea de democraţie, de legitimitate şi de suveranitate a naţiunii. Când emigraţia este un fenomen de masă, votul prin corespondenţă nu mai este un moft, ci o condiţie esenţială a sănătăţii procesului politic. Însăşi instituţia Parlamentului ar beneficia de pe urma introducerii votului prin corespondenţă de o relegitimare de care are disperată nevoie. Nu e de mirare de exemplu că prezenţa la vot a scăzut la sub 50% la parlamentare dacă la peste 3 milioane de români nici măcar nu li s-a dat posibilitatea practică de a vota!
Să respectăm aşadar democraţia, să ne respectăm prezentul, să ne respectăm oamenii!
Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge.
