19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRegiunea Someş sau regiunea Crişana?

Regiunea Someş sau regiunea Crişana?

Politicienii din Cluj şi din Bihor au început să arunce cu săgeţi, unii spre ceilalţi, din cauza numelui viitoarei regiuni de dezvoltare din nord-vestul României. Fiecare ar dori ca numele acestei regiuni să derive de la cel al râului care trece prin Oradea, respectiv prin Cluj-Napoca.


Nemulţumirile lui Uioreanu

Deputatul PNL de Cluj, Horia Uioreanu, este cel care a făcut un adevărat rechizitoriu la adresa proiectului de regionalizare propus de preşedintele României, Traian Băsescu, şi sprijinit de liderii principalului partid de guvernare, PDL. Aceştia vor ca România să funcţioneze cu doar opt judeţe, care să ia locul actualelor regiuni de dezvoltare.

Horia Uioreanu spune că nici proiectul propus de guvernanţi, nici metoda aleasă pentru a fi pus în practică nu sunt bune. El propune, în schimb, o perioadă de tranziţie care să înceapă anul viitor, în care consiliile judeţene din fiecare regiune să aleagă câte un consiliu regional interimar. Apoi, din anul 2016, la alegerile locale, ar urma să fie aleşi membrii Consiliului Regional şi preşedintele acestui consiliu. Preşedintele ar urma să aibă rol executiv, să fie ajutat de vicepreşedinţi şi de şefii unor departamente corespunzătoare ministerelor, ale căror atribuţii ar urma să fie descentralizate. În opinia deputatului PNL, regiunile ar urma să fie finanţate cu ajutorul unor cote prelevate din impozitul pe profit şi din TVA. Astfel, în opinia deputatului PNL de Cluj, ar putea fi pusă în practică şi regionalizarea, dar cu o perioadă de tranziţie.

De asemenea, Horia Uioreanu doreşte şi modificarea numelui regiunii în care se află Clujul. El a declarat că propune ca această regiune să poate numele de Someş. “Pur şi simplu, mie nu îmi sună bine Transilvania de Nord sau Ardealul de Nord. Cred că cel mai bine ar fi ca regiunea să se numească Someş, pentru că acest râu trece prin aproape toate judeţele din regiune”, a spus parlamentarul clujean. Declaraţia sa este o replică la cele formulate de politicienii bihoreni care au propus ca viitoarea regiune să se numească Crişana.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă