17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialRegina Serelor, condamnată la 10 ani de pușcărie

Regina Serelor, condamnată la 10 ani de pușcărie

 

Curtea de Apel a decis să o condamne definitiv la zece ani de închisoare cu executare pe Maria Schutz, fostul manager al serelor Oradea şi Codlea, pentru o fraudă de 13 milioane de euro. Procesul a început în urmă cu șapte ani și faptele s-ar fi putut prescrie în luna noiembrie.  De altfel, partenerul de afaceri al Mariei Schutz, Ion Dascălu, a fost achitat, la termenul final, pentru prescrierea faptelor.

Maria Schutz a fost acuzată, în principal, de faptul că nu și-a respectat angajamentele luate la achiziția complexurilor de sere mai sus menționte. În același dosar, Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu, fostul director general, respectiv şeful Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Administraţiei Domeniilor Statului, vor avea de executat câte şase ani de închisoare. Instanţa a mai dispus ca inculpaţii să plătească, în solidar, despăgubiri civile de aproximativ 20 milioane de lei.

Maria Schutz a încercat să își găsească refugiu în politică, iar în 2012 a candidat pentru un loc de senator din partea partidului condus de Dan Diaconescu, PP-DD. De asemenea, ea a căutat protecție în lumea politică, numele ei apărând în dosarul senatorului Cătălin Voicu şi în interceptările procurorilor din care reieșea faptul că senatorul ar fi intervenit pe lângă magistraţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului „Regina Serelor“.

Voicu ar fi intenționat să o ajute pe Schutz dacă ar fi preluat Ministerul de Interne: “Băga-mi-aș … în Geoană și cu toți americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulți au dosare. Și cu toate golăncile, cu șeful organizației PSD de la Dolj. Șuța (Maria Schutz – n.red.)  aia cu serele, cu tot…Păi, șefa doamna Cristea de la Dâmbovița, la fel și nu-ți mai dau nume, că nu-i frumos. Mulți! Dom’ne, i-am rezolvat pe toți, dom’ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu pușcărie, alții le-a dat 10 ani, unul dintre avocați zice: «Dom’ne, nu-i e rușine, dom’ne?»… asta, să ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, ș-atunci… vreau Internele”. Geoană a negat orice implicare.   

Cele mai citite

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă