Guvernul Siriei este deschis negocierilor cu etnicii kurzi în legătură cu cererea lor de autonomie în cadrul granițelor Siriei, a declarat ministrul de Externe de la Damasc, Walid al-Moualem, pe un ton conciliant, citat marți de Reuters, informează Agerpres.
Declarația ministrului a avut un ton conciliant, în timp ce tensiunile dintre cele două părți cresc în estul Siriei.
Potrivit agenției Sana, șeful diplomației siriene a afirmat, într-un interviu pentru Russia Today, că guvernul de la Damasc ar putea discuta cererea kurzilor după ce va fi învinsă gruparea Stat Islamic.
''Acest subiect este deschis negocierilor și discuțiilor și, când terminăm cu Daesh (Statul Islamic), putem sta (la masa discuțiilor) cu fiii noștri kurzi și să ajungem la o înțelegere privind o formulă pentru viitor'', a declarat Moualem.
Milițiile kurde din Siria, YPG, controlează un teritoriu din nordul Siriei, unde principalul partid kurd, PYD, și aliații săi au instaurat o autonomie de la izbucnirea războiului în Siria în 2011.
Kurzii sirieni spun că scopul lor este de a prezerva autonomia în cadrul unei Sirii descentralizate și că nu intenționează să urmeze calea kurzilor din Irak, care au organizat luni un referendum privind independența.
Moualem a reafirmat că guvernul său respinge referendumul kurzilor irakieni, spunând că Damascul susține unitatea Irakului, dar a precizat că etnicii kurzi din Siria ''doresc o formă de autonomie în cadrul granițelor Republicii Arabe Siriene''.
YPG a fost un partener major pentru coaliția condusă de SUA împotriva grupării Stat Islamic în estul și nordul Siriei, luptând în cadrul alianței Forțele Democratice Siriene (SDF).
În timp ce YPG și Damascul au evitat în general confruntarea, tensiunile au izbucnit când SDF, susținute de SUA, și armata siriană, ajutată de Rusia, au întreprins campanii separate împotriva Statului Islamic în provincia Deir Ezzor.
SDF a acuzat guvernul sirian și pe aliatul acestuia Rusia că i-a atacat luni pe luptătorii săi, ceea ce Moscova a respins.
Reuters amintește că, la începutul acestui an, Moualem a caracterizat lupta kurzilor sirieni împotriva Statului Islamic ca fiind legitimă și a sugerat că s-ar putea ajunge la un compromis cu ei. Președintele Bashar Al-Assad a promis că va lua din nou sub control întreaga Sirie.