15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialREFORMĂ: Senatul italian va avea atribuţii restrânse

REFORMĂ: Senatul italian va avea atribuţii restrânse

Italia a făcut un prim pas către reforma constituţională după ce Senatul adoptat un proiect de reforme constituţionale care prevede, între altele, o reducere substanţială a propriului rol. Scopul acestei măsuri este acela de a simplifica viaţa politică în Italia şi de a favoriza reluarea economică, scrie Mediafax.

Potrivit proiectului de reformă, Senatul nu va mai vota învestirea Guvernului şi nu se va mai ocupa de legiferare în domenii rezervate Camerei Deputaţilor, care devine astfel camera principală a Parlamentului.

Până în prezent, în sistemul italian "perfect bicameral', cele două camere aveau ponderi identice, votau învestirea Guvernului şi toate legile, încetinind astfel adoptarea unor măsuri importante, inclusiv pentru relansarea unei economiii care a replonjat în recesiune în al doilea trimestru al acestui an.

La ora actuală, Senatul este alcătuit din 315 senatori aleşi, cărora li se adaugă senatorii pe viaţă, numiţi de preşedintele Republicii.

Odată ce reforma va fi adoptată, Senatul va fi format din 100 de senatori, dintre care 95 vor fi numiţi de cele 20 de regiuni italiene, în timp ce ultimii cinci vor fi numiţi de preşedintele Republicii.

Pentru ca această reformă constituţională să poată intra în vigoare, ea trebuie să fie adoptată în aceiaşi termeni de două ori de fiecare cameră în cel mult trei luni între fiecare vot, după care va fi supusă unui referendum.

Prin urmare, întregul proces ar urma să dureze aproximativ doi ani, mai scrie sursa citată.

"Este doar un prim pas, pentru că munca ce ne aşteaptă este lungă şi delicată, dar este un pas fundamental", s-a felicitat ministrul pentru Reforme, Maria Elena Boschi, la finalul votului în Senat.

Senatul în noua versiune va putea legifera în domeniul constituţional, va ratifica tratate internaţionale şi se va pronunţa în anumite legi electorale, sau în domeniile familiei şi sănătăţii, în timp ce restul va ţine de competenţa Camerei Deputaţilor.

Reforma mai prevede abolirea unor provincii şi a unui organ constituţional, Consiliul Naţional al Economiei şi Muncii.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 12 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 12 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 12 mai...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă