25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialReferendumul privind centrala nucleară din Bulgaria, invalidat din cauza participării reduse la...

Referendumul privind centrala nucleară din Bulgaria, invalidat din cauza participării reduse la vot

Referendumul privind energia nucleară din Bulgaria a arătat, duminică, existenţa unei majorităţi covârşitoare în favoarea centralelor atomice, însă a fost invalidat din cauza unei participări foarte reduse, conform datelor furnizate de două institute de sondaje, citate de AFP, potrivit Mediafax.

 

Astfel, conform primelor extimări date de institutele de sondaje Gallup şi Alpha Research, doar între 20,5 la sută şi 21,8 la sută din cei 6.9 milioane de alegători înscrişi votaseră până la ora 19:00, ora de închidere a scrutinului, faţă de aproape 60 la sută la aceeaşi oră la cele mai recente alegeri legislative din iunie 2009. Pentru ca rezultatul să fie validat sunt necesare voturile a 4,35 de milioane de alegători (aproximativ 60 la sută).

Pentru acest prim referendum din istoria postcomunistă a Bulgariei, alegătorii şi-au exprimat votul privind un proiect bulgaro-rus al unei noi centrale nucleare la Belene (nord), abandonat de guvern din cauza costurilor ridicate. Între 60,3 la sută şi 61 la sută dintre participanţii la vot s-au pronunţat în favoarea proiectului, conform celor două institute de sondaje.

Dacă cel puţin 20 la sută dintre cei 6.9 milioane de alegători au votat şi jumătate dintre aceştia s-au pronunţat pentru energia nucleară, Parlamentul va trebui să abordeze problema în interval de trei luni. Guvernul conservator al premierului Boiko Borissov, dispune însă de o majoritate împotriva proiectului noii centrale.

Susţinătorii proiectului Belene, printre care se numără socialiştii şi naţionaliştii, subliniază că această nouă centrală nucleară ar permite dezvoltatea înaltelor tehnologii, crearea de noi locuri de muncă şi ar contribui la independenţa energetică a ţării. Aceştia estimează costul proiectului la 5,1 miliarde de euro.

Adversarii proiectului, printre care se numără partidul de centru-dreapta GERB aflat la guvernare şi alţi conservatori care formează majoritatea în parlament, precum şi ecologiştii, subliniază că acesta ar creşte dependenţa Bulgariei faţă de Rusia în materie energetică. Aceştia evaluează proiectul a peste 10 miliarde de euro şi apreciază că nu va fi rentabil.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă