13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialReding nu va asista la JO de la Soci, din cauza situaţiei...

Reding nu va asista la JO de la Soci, din cauza situaţiei minorităţilor în Rusia

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a anunţat, luni, pe Twitter, că nu va fi prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din cauza situaţiei minorităţilor în Rusia, transmite Mediafax.

“Cu siguranţă nu voi merge la Soci, atâta timp cât minorităţile vor fi tratate aşa cum sunt tratate conform actualei legislaţii ruse”, a scris Reding.

Duminică, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a anunţat, de asemenea, că nu va asista la JO de la Soci. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a precizat că Gauck nu are intenţia de a transmite astfel un mesaj politic, mai mulţi dintre predecesorii săi lipsind în trecut de la JO de iarnă.

Citeşte şi: Olimpiada de la iarnă de la Soci, la discreţia spionilor lui Putin

Presa rusă a considerat însă că decizia lui Gauck este un boicot. “Preşedintele german Gauck anunţă că boicotează Jocurile Olimpice de la Soci”, a titrat ediţia rusă a revistei Forbes.

Europarlamentarul Daniel Cohn-Bendit a declarat, luni, pentru postul francez Europe 1, că preşedintele german are dreptate “să boicoteze ceremonia de deschidere a JO, care nu va fi decât o plecăciune în faţa omniprezentului Putin”.

Apeluri la boicotarea JO de la Soci au fost lansate în Occident de mai multe personalităţi, după promulgarea, în luna iunie, de către Vladimir Putin, a unei legi ce prevede pedepse pentru propaganda homosexualităţii în faţa minorilor, text criticat dur de organizaţiile de apărare a drepturilor omului.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă