21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialReacţiile autorităţilor la scandalul cafelei cancerigene. Vezi care sunt rezultele analizelor

Reacţiile autorităţilor la scandalul cafelei cancerigene. Vezi care sunt rezultele analizelor

După ce autorităţile britanice au atras atenţia că anumite sortimente de cafea aparţinând unor mărci cunoscute au în compoziţie o substanţă cancerigenă, responsabilii de la noi au venit cu primele declaraţii pe această temă.

„În probele de cafea analizate în Laboratorul Sanitar Veterinar din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSA), în perioada 24-25 aprilie 2012,  nu a fost detectată prezenţa acrilamidei”, a  declarat Constantin Lupescu, directorul executiv al DSVSA Bucureşti.

Citeste si Cafea de firmă cu o substanţă cancerigenă

Asociaţia Română a Cafelei a avut şi ea o reacţie promptă, dar a mers pe ideea că acrilamida este prezentă în alimente de mii de ani, iar studiile realizate până acum nu au putut demonstra o asociere clară între acrilamida din dietă şi anumite efecte adverse pentru sănătate.

„Potrivit www.acrylamidefacts.org, în acest moment Food and Drug Administration (FDA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), alături de multe alte organizaţii de reglementare a sănătăţii publice, nu au putut determina dacă prezenţa acrilamidei în alimente prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor, prin urmare nu recomandă consumatorilor să îşi schimbe dieta pentru a evita această substanţă”, au declarat reprezentanţii Asociaţiei Române a Cafelei.  Ei au mai precizat că în prezent nu sunt reglementate limite ale valorilor acestei substanţe în alimente.

Acrilamida, o substanţă cancerigenă, a fost găsită de autorităţile din Marea Britanie în 13 produse ale unor mărci renumite, cum sunt Heinz şi Nescafé, relatează cotidianul Daily Mail. Concentraţia de acrilamidă din anumite sortimente de cafea instant, biscuiţi şi chipsuri  depăşea limita maximă admisă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă