26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialReacţia lui Tismăneanu vizavi de declaraţiile preşedintelui

Reacţia lui Tismăneanu vizavi de declaraţiile preşedintelui

Vladimir Tismăneanu, autorul raportului în baza căruia Traian Băsescu a condamnat comunismul, exprimă rezerve faţă de stilistica exprimării şefului statului faţă de Regele Mihai, dar remarcă derapaje în dezbaterea pe subiect, preşedintelui fiindu-i atribuite „fraze şi atitudini care nu-i aparţin”, scrie Mediafax.

„Ca profesor de ştiinţe politice şi istoric al comunismului îmi exprim rezervele faţă de stilistica exprimării”, afirmă Tismăneanu, într-o declaraţie acordată postului public de radio.

Pe de altă parte, politologul Vladimir Tismăneanu, care se defineşte „om de stiinţă” şi exprimă în scris „ceea ce are de spus pe subiecte istorice”, refuză să comenteze „logica politică” folosită de Băsescu atunci când a făcut respectivele afirmaţii.

„Între logica academică şi cea politică există diferenţe, şi nu sunt în poziţia să o judec pe cea de-a doua”, spune Tismăneanu.

Acesta remarcă totuşi „numeroase derapaje” în dezbaterea pe acest subiect şi susţine chiar că lui Băsescu îi sunt atribuite „fraze şi atitudini care nu-i aparţin”.

„Observ însă că în discuţia publică pe acest subiect s-au înregistrat de acum numeroase derapaje, preşedintelui Traian Băsescu fiindu-i atribuite fraze şi atitudini care nu îi aparţin”, apreciază profesorul Tismăneanu în declaraţia acordată postului public de radio.

Vladimir Tismăneanu a conchis spunând că poziţia sa pe acest subiect este cea exprimată în documentul în baza căruia, în 2006, preşedintele Băsescu a condamnat în Parlament regimul comunist din România.

„Pentru mine sunt importante opiniile oficiale ale preşedintelui Băsescu în faţa Parlamentului, în decembrie 2006, care, fără îndoială, rămân valabile şi la acest moment. Poziţia mea pe acest subiect este cea exprimată în raportul final al Comisiei prezidenţiale pe care am condus-o”, a afirmat el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost „un act de trădare”, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.

Cele mai citite

VIDEO. La Grădina Zoologică din Praga, urșii polari și gorilele primesc înghețată pentru a face față valului de căldură

La Grădina Zoologică din Praga, urșii polari ronțăie înghețată și se tăvălesc prin grămezi de zăpadă, în timp ce al doilea val de căldură...

Bolojan a discutat cu patronatele din Concordia despre competitivitatea economiei, reforma fiscală și digitalizarea administrației

Premierul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia pentru a discuta despre competitivitatea economiei, măsurile fiscal-bugetare și...

Planul de pace propus de Donald Trump pentru Gaza întâmpină obstacole. Netanyahu: „Nu e proiectul nostru”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul nu a aprobat proiectul de acord pentru Fâșia Gaza propus de administrația președintelui american Donald Trump.Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă