11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRCJ este gata de Steaua

RCJ este gata de Steaua

Constănțenii au terminat sezonul pe locul al treilea și au ratat calificarea directă în semifinale.

Final bun se sezon pentru RCJ Farul. Cu un nou tehnician la timonă, Cristian Petre, echipa constănțeană s-a impus în fața liderului neînvins al Super Ligii și a primit astfel o importantă pastilă de optimism înaintea barajului pentru calificarea în semifinale.

„Suntem conștienți că adversarii au venit la Constanța cu garnitura secundă, dar este un succes important pentru noi. Am jucat relaxat și ceea ce trebuia, iar rezultatul este unul just. Îmi doresc ca și sâmbăta viitoare să jucăm la fel de bine și să ne mulțumim suporterii. Nu știu dacă putem vorbi de o doză de optimism, dar sigur vom juca pentru calificare”, a declarat antrenorul formației constănțene după meci, o radiografie perfectă a unui meci de vacanță.

Baia Mare a venit pe litoral la „ce-o ieși”, fără să-și pună cine știe ce probleme legate de rezultatul final ci, evident, unele legate de eventuale soluții de pe bancă, în condițiile în care Baia Mare ar avea probleme de lot. Gazdele au profitat astfel de moment și s-au instalat bărbătește în jumătatea adversă, în ciuda unui ritm de joc minimal. Primul sfert de oră nu a adus emoții, cu toate eforturile pachetului de înaintare de pe litoral, abia în minutul 17 Mototolea reușind un eseu după o fază creată de mult-criticatul Florin Vlaicu.

Același Vlaicu a transformat eseul și apoi a făcut 10-0 dintr-o lovitură de pedeapsă, eliminarea lui Ailenei închizând practic meciul. Agiacai a profitat de superioritatea numerică și a desprins Constanța la 15-0, dar Vlaicu și-a adus aminte de meciul criminal din sezonul regulat după ce a ratat o transformare ușoară și a păstrat adversarul în joc.

„Ne batem joc de noi când prin erori copilărești păstrăm adversarul în joc!”, sună o declarație devenită dicton la Constanța, dar de data aceasta marinarii n-au mai sucombat. Eseul lui Bucur, după o fază bizară în care transformerul Pop a trimis în bară iar mingea a fost recuperată de marcator, n-a fost decât un foc de paie, partea a doua fiind gestionată bine de constănțeni.

Samoanul Daniel Crichton a reușit primul său eseu în România, iar Vlaicu a transformat, partida transformându-se în formalitate. O ratare incredibilă a lui Vueti a anunțat eseul lui Tuchashvilli, eseu ce a garantat punctul ofensiv, reușita lui Bucur păstrând diferența la un nivel onorabil: 27-12.  

CONFRUNTARE

Barajul are loc sâmbătă

Pentru marinari, adversar în barajul de sâmbătă va fi Steaua, echipă care s-a calificat după un meci dramatic cu Universitatea Cluj. Militarii s-au impus cu 25-23 în Ardeal și i-au depășit în clasament pe dinamoviști, garantându-și astfel o deplasare pe litoral în ultima săptămână a sezonului estival.

Deși pe hârtie meciul pare ușor pentru Farul, la ultima vizită a bucureștenilor pe litoral rezultatul a fost o semi-catastrofă, 21-22, asta după ce la București victoria revenise Constanței cu 18-13. De altfel, tocmai meciul cu Steaua i-ar fi fost și fatal fostului antrenor principal, Neil Kelly, conducerea fiind extrem de nemulțumită de atitudinea jalnică a unora dintre jucători.

RCJ Farul va da piept cu Steaua pentru un meci în semifinale

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă