17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRatko Mladic, de la genocid la stadion

Ratko Mladic, de la genocid la stadion

Pe dealurile de lângă Sarajevo, la începutul celor trei ani de atacuri asupra capitalei bosniace, în 1992, comandantul sârbilor bosniaci a fost auzit spunându-le oamenilor săi că vrea ca locuitorii oraşului să fie arşi, potrivit publicaţiei The Economist.

Se autointitula “Dumnezeu” şi ţinea capre, pe care le boteza cu numele liderilor occidentali pe care îi dispreţuia. Se spune că cruzimea lui era legendară, notează ziarul The Independent.

Ratko Mladic, în vârstă de 69 de ani, fostul comandant al armatei Republicii Sârbe (Voiska Republike Srpske, VRS) a fost condamnat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie pentru genocid, în 1995, din cauză că a organizat omorârea a 8.000 de bosniaci musulmani, după ce Srebreniţa a fost cucerită, în iulie 1995. În 2001, generalul Radoslav Krstic, subordonatul lui Mladic, a fost condamnat pentru rolul pe care l-a jucat în genocidul de la Srebreniţa.

După ce a fost condamnat, Mladic a dispărut. Până la un punct. Era deseori văzut la meciuri de fotbal şi se ştia unde locuieşte în Belgrad. După căderea lui Slobodan Milosevici, în 2000, nu a mai fost văzut, însă se presupunea că era în continuare protejat de serviciciile de securitate şi de armată.

În 2008, noul guvern al partidului condus de preşedintele Serbiei, Boris Tadici, l-a arestat pe Radovan Karadzic, preşedintele pe timp de război al sârbilor bosniaci. Părea să nu mai existe nici un obstacol pentru a-l aresta pe Mladic, însă autorităţile nu-i mai dădeau de urmă.

Incapacitatea Serbiei de a-l aresta pe fostul comandant a împiedicat integrarea Serbiei în Uniunea Europeană. Olanda, mai ales, ale cărei trupe au fost în Srebreniţa în 1995, a insistat ca Serbia să fie primită în UE numai după ce îl prinde pe Mladic, notează The Economist.

Crimele de război sunt încă un subiect sensibil în Iugoslavia. Recenta condamnare a doi generali croaţi a stârnit indignare în Croaţia. În Bosnia, preşedintele republicii Srpska, Milorad Dodik, a provocat o criză, după ce a declarat că sârbii au fost judecaţi mai dur decât bosniacii.

Genocidul de la Srebreniţa

Mladic a condus personal armata în Srebreniţa, regiune protejată de Naţiunile Unite. Cu numai câteva ore înainte de masacru, Mladic le-a împărţit copiilor musulmani bomboane şi a glumit cu ei- apoi a urmat masacrul bărbaţilor şi băieţilor oraşului bosniac. Aceasta este o imagine pe care locuitorii Srebreniţei nu o vor uita niciodată, notează The Independent.

Comandantul era respectat şi admirat până la idolatrizare de oamenii lui. Obsedat de istoria naţiunii lui, Mladic a văzut războiul din Bosnia- în urma căruia au murit 100.000 oameni şi au fost strămutaţi în jur de 1,8 milioane, ca o şansă pentru a-şi plăti poliţa faţă de ocupaţia otomană de 500 de ani din Serbia. Îi privea pe musulmani ca pe turci, mai scrie publicaţia britanică.
La 12 mai 1992, Parlamentul sârbilor bosniaci a votat crearea VRS (Armata Republicii Sârbe). La 15 mai, Mladici a fost numit de preşedintele Radovan Karadzici comandant al Statului Major al VRS, post pe care l-a ocupat până în decembrie 1996. La 24 iunie 1994, Mladici a fost promovat la rangul de general-colonel, asigurând comanda a peste 80.000 de militari.
În 1994, relaţiile dintre Mladici şi preşedintele sârb bosniac devin tot mai reci. La 8 octombrie 1996, preşedintele Republicii Srpska, Biljana Plavşici, l-a demis pe Mladici, care a continuat totuşi să primească pensie până în noiembrie 2005.

 

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă