11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRăsturnări de situaţie în cursa pentru Casa Albă

Răsturnări de situaţie în cursa pentru Casa Albă

După luni de campanie, candidaţii la primarele în vederea alegerilor prezidenţiale americane s-au supus luni verdictului electorilor din Iowa, primul stat unde s-a dat startul spre Washington.

Se poate spune că nimic nu a decurs aşa cum se prevăzuse. De partea republicană, Ted Cruz (foto) a câştigat Iowa în faţa lui Donald Trump şi a lui Mario Rubio. În tabăra democrată, Hillary Clinton l-a devansat „la un fir de păr” pe Bernie Sanderes. Marea surpriză este avansul obţinut de senatorul republican  din Florida, Marco Rubio, ajuns pe locul trei după Cruz şi Trump, ceea ce conferă un alt ritm cursei pentru investitură. Prin cifre, Ted Cruz a câştigat caucusul  din Iowa. Câştigătoarea tehnică între democraţi este clară, dar imaterială. Dar, potrivit analiştilor americani şi britanici, adevăraţii câştigători sunt Marco Rubio, cu remarcabilul său loc trei care l-a propulsat în poziţie de forţă, şi Bernie Sanders, autodeclaratul „socialist” din partea democraţilor. Pe termen scurt, Trump este marele perdant. Totuşi, pe termen lung, dacă potrivit legendei din Iowa Rubio ar putea fi propulsat spre nominalizare, atunci marele perdant ar putea fi Hillary Clinton.

Donald Trump nu a câştigat primul stat din cursa prezidenţială, sfârşind cu 4 puncte în urma lui Ted Cruz, în timp ce sondajele îi  dădeau un bun avans. Cunoscătorii micului stat rural nu au fost surprinşi – Cruz avea pregătit un discurs conceput pentru evanghelişti şi a avut grijă să viziteze 99 comitate iar echipele sale de campanie au străbătut statul ca nimeni altcineva. Iowa nu îl face încă un câştigător, dar Trump a trebuie să descopere că nu este suficient să cobori din propriul avion, să ţii un discurs şi să câştigi. Oricum, are toate şansele în New Hampshire, la 8 februarie dar nu este un favorit.

Ted Cruz, senator de Texas a ieşit victorios în prima cursă pentru investitura republicană din 2016 pentru Casa Albă dar există un alt mare câştigător în Iowa. Senatorul din Florida, Marco Rubio şi establishmentul republican. După ce luni de zile, Cruz şi Donald Trump au estompat candidaţii mai moderaţi, în Iowa Rubio a venit în forţă din urmă şi a terminat la un pas în urma lui Trump şi doar la câteva puncte distanţă de Cruz. Incontestabil, lupta pentru investitura republicană a intrat într-o nouă fază. „Avem o cursă în trei” declara Craig Robinson, fost director politic al Partidului Republican în Iowa. Noaptea revenirii lui Rubio a şocat observatorii politici ca Robinson, care prezisese că Rubio va ajunge mult în urma lui Trump şi Cruz, poate cu 15-18% din voturi. Dar, Rubio a obţinut 23% şi performanţa lui va avea urmări şi în primarele din alte state. New Hampshire nu este un teritoriu fertil pentru Cruz dar este mai bine adaptat pentru Rubio.

Câştigători cvasi-egali

La stânga, se poate vorbi de un meci nul, Hillary Clinton aflându-se umăr la umăr cu rivalul ei Bernie Sanders. Avansul ei este minim şi chiar dacă democraţii au publicat numărătoarea voturilor în Iowa, nu contează- Hillary Clinton s-a declarat învingătoare în acest stat unde a sfârşit pe locul trei în 2008, dar Bernie Sanders obţine un rezultat mai mult decât onorabil şi rămâne în cursă. Poate este prea devreme pentru  a spune dacă el reprezintă o ameninţare: Hillary este arhi-favorită în Carolina de Sud (27 februarie), dar lupta este incertă în nevada (20 februarie). În aprilie trecut, un sondaj Bloomberg arăta că 72% din electorii democraţi cred că Hillary Clinton are nevoie de un challenger forte pentru a se pregăti pentru campania generală. Şi, la distanţă de doar câteva puncte, Sanders ar putea fi pentru ea fie o binecuvântare, fie o calamitate.

Modelul „Bernie”

Numeroşi democraţi estimează că Iowa este „o mare victorie pentru Bernie” şi o „bulversare majoră pentru Clinton”. Oamenii din Iowa şi milioane de progresişti din ţară au transformat un candidat cu o singură cifră acum şase luni într-o forţă ce poate altera cursa prezidenţială democrată. Sanders, 74 ani, după scrutin declara că „ceea ce a început în Iowa în această seară este o revoluţie politică”, declanşând trigătele aprobatoare ale susţinătorilor săi. „Când tinerii şi persoanele care muncesc şi persoanele în vârstă încep să se ridice şi să spună sus şi tare destul… că guvernul marii noastre ţări ne aparţine nouă, tuturor, şi nu doar miliardarilor, când asta intervine atunci am schimbat ţara”. Aşa cum nota Jamelle Boule în Slate, este pentru prima oară de mai bine de un secol când un socialist a reuşit să construiască o mişcare chemând masele reale. Oricare va fi forma pe care o va lua Partidul Democrat în următorii ani, va datora ceva acestui fenomen, adică lui Sanders.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă