18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRaportul Inspecției Judiciare, aprobat parțial. CSM propune menținerea în funcție a...

Raportul Inspecției Judiciare, aprobat parțial. CSM propune menținerea în funcție a șefei DNA

Concluzia secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost că activitatea managerială a Laurei Codruța Kvesi a fost eficientă.

Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, ieri, cu observații, raportul Inspecției Judiciare privind controlul efectuat la Direcția Națională Anticorupție. Concluziile CSM au fost că activitatea managerială a șefei DNA a fost eficientă și că nu se impune revocarea acesteia din funcție.

Pe de altă parte, CSM a dispus ca, în termen de șase luni, Inspecția Judiciară să efectueze un nou control la DNA, în care să se verifice situația dosarelor mai -vechi de un an și a cauzelor repartizate inițial procurorilor Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga. De asemenea, trebuie verificat dacă în dosarele clasate s-a comunicat persoanelor că au fost interceptate.

Bileţelul pe care Laura Codruţa Kövesi l-a prezent procurorilor CSM la audiere va fi și el subiectul unei noi runde de verificări a Inspecției Judiciare, pentru a vedea dacă s-a urmărit analizarea managementului conducerii DNA sau a anumitor dosare, arată CSM într-un comunicat de presă.

 

Decizia e la ministrul Justiției

 

Raportul întocmit de secția de procurori a CSM va fi transmis ministrului Justiţiei, urmând ca aceasta să anunţe ce decizie va lua privind conducerea DNA. Tudorel Toader susţinea că atunci când va lua o decizie privind revocarea sau men-ţinerea în funcţie a conducerii DNA va ține cont, pe lângă raportul Inspecţiei Judiciare, și de decizia CCR privind ancheta OUG 13 şi de situaţiile pe care i le-a adus la cunoştinţă Mihaie-la Iorga, un procuror aflat în conflict cu Laura Codruța Kövesi.

Tudorel Toader a declarat că este nedumerit de ce trei dintre membrii echipei de control a IJ au o concluzie, iar ceilalţi trei au altă concluzie, diametral opusă, dar această situaţie îi va da „libertatea de a înclina balan-ţa” şi că va lua o decizie în cel mult o lună şi jumătate.

Ministrul Justiției a susţinut că orice entitate este periodic controlată, în ultimii 10 ani DNA şi Pachetul General făcând excepţie. „Aici e cheia în ceea ce priveşte echilibrul puterilor, ca nu cumva una să iasă din controlul celorlalte puteri“.

„Eu am spus de la început că aş vrea (..) să se constate că nu e o justiţie selectivă, deşi din raport sunt dosare foarte multe care stau în lucru de peste 5 ani, în total 304 dosare mai vechi de cinci ani în lucru. Totuşi, în cinci ani un dosar trebuie finalizat. Nu numărul contează, ci complexitatea cauzei, consecinţele pe latură penală şi civilă. Egalitatea în faţa legii presupune ca toţi să fie supuşi aceluiaşi ritm, nu unul să stea 5 ani şi altul să fie grăbit în câteva săptămâni sau luni”, a mai spus ministrul Tudorel Toader la Antena 3.

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă