25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialRaportul CE privind traficul de organe ar putea întârzia recunoaşterea Kosovo -...

Raportul CE privind traficul de organe ar putea întârzia recunoaşterea Kosovo – oficial kosovar

Raportul Consiliului Europei privind presupusul trafic de organe în care ar fi implicat inclusiv premierul kosovar Hashim Thaci ar putea încetini procesul de recunoaştere a independenţei Kosovo, avertizează un oficial de la Priştina, citat de AFP, informează Mediafax.

“Raportul va avea efecte negative asupra procesului de recunoaştere, în special asupra celor cinci ţări membre UE care nu au recunoscut Kosovo”, afirmă Vlora Citaku, adjunctul ministrului kosovar de Externe.

Independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008, a fost recunoscută de 72 de ţări, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE. Serbia nu recunoaşte această independenţă, considerând Kosovo drept provincie sârbă.

Vlora Citaku a precizat că doar opt ţări au recunoscut independenţa Kosovo în 2010. Potrivit oficialului de la Priştina, raportul CoE, realizat de parlamentarul elveţian Dick Marty, ar putea întârzia chiar şi candidatura Kosovo pentru aderarea la Consiliul Europei.

Dick Marty, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a evocat ipoteza unui trafic de organe prelevate de la prizonieri capturaţi de separatiştii kosovari, la sfârşitul anilor 1990. Raportul îi acuză pe lideri ai fostei Armate de Eliberare din Kosovo (UCK), din care făcea parte şi Hashim Thaçi. Potrivit lui Marty, majoritatea victimelor erau prizonieri sârbi deţinuţi iniţial în Kosovo şi transferaţi în Albania în 1999 şi 2000.

Thaci a respins raportul, calificându-l “scandalos”, format din “elemente fabricate şi din minciuni”.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...
Ultima oră
Pe aceeași temă