12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRaed Arafat a prezentat intervenţia de salvare care a avut loc la...

Raed Arafat a prezentat intervenţia de salvare care a avut loc la tragedia de la Colectiv

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a vorbit, la Bruxelles, despre intervenţia de salvare care a avut loc la tragedia de la Colectiv. Arafat menţionează duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, aflat în misiune la Bruxelles, joi, 4 februarie, a fost invitat de colegii săi de la Universitatea Liberă din Brussels să facă o prezentare despre intervenţia care a avut loc la clubul bucureştean ”care să includă lecţiile învăţate şi aspectele deosebite care au caracterizat intervenţia şi managementul pacienţilor din tragedia respectivă”. 

”Prezentarea mea s-a axat pe aspectele legate de intervenţia, managmentul la UPU şi transferul internaţional al pacienţilor fără să fie neglijate şi aspectele mediatice şi de manipulare şi dezinformare care au apărut pe parcursul zilelor ce au urmat tragediei, cum a fost povestea cu cadavrele ascunse de exemplu. Prezentarea mea a fost urmată de două prezentări ale colegilor Belgieni de la Spitalul Militar care au explicat rolul lor în selecţia şi tratamentul pacienţilor”, spune Arafat în postare, potrivit Agerpres

Potrivit acestuia, dr. Van Trimpont, medic specializat şi în medicina de dezastre, ”a explicat unei doamne, de origine Română, care este diferenţa între o intervenţie la un caz obişnuit şi una la o catastrofă, menţionând că o intervenţie la o catastrofă nu are cum să fie perfectă şi este caracterizată printr-o discrepanţă între resurse şi nevoi”. ”El a continuat că din ce a auzit şi a văzut consideră ca intervenţia a fost una “optimă” în condiţiile date şi că multe ţări nu ar fi reuşit să reacţioneze la acelaşi nivel cum au reacţionat serviciile de urgenţă şi autorităţile Române”, adaugă secretarul de stat în MAI. 

De asemenea, Arafat susţine că prof. Todorov, de origine bulgară, ”profesor cunoscut în medicina de urgenţă, a subliniat faptul că România a avansat mult faţă de alte ţări şi a avut de zis numai cuvinte frumoase la adresa României şi a sistemului de urgenţă din România”. 

”Unul din colegii de la Spitalul Militar din Brussels a subliniat faptul că pacienţii erau bine îngrijiţi în România şi a explicat modul de selecţie al pacienţilor şi modul de colaborare între autorităţile Române şi cele Belgiene. El a subliniat faptul că primul contact cu Spitalul Militar s-a efectuat chiar începând cu ziua de Duminică deci la o zi după tragedie şi a explicat pregătirile complexe care trebuiau efectuate ca să primească pacienţii Români. Acesta a ţinut să explice că pacienţii mari arşi pot fi transferaţi pe distanţe lungi fie în primele ore, ce era imposibil în noaptea de Vineri spre Sâmbătă, fie după ce se stabilizează la câteva zile, exprimându-se părerea că transferul pacienţilor din România către Belgia s-a efectuat la momentul optim! Astfel de schimburi de experienţă între noi şi colegii din alte ţări ne fac să ştim unde ne situăm în comparaţie cu alţii, să învăţăm din experienţa altora şi să încercăm să fim mereu mai buni şi mai performanţi. S-a observat, în sens pozitiv, şi modul în care sistemul nostru este integrat şi cum funcţionăm sub o singură umbrelă comparativ cu alte sisteme”, scrie Arafat. 

El menţionează că prezenţi în sală au fost reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii din Belgia, de la Spitalul Militar care a preluat o parte din pacienţii transferaţi afară, de la Pompierii din Brussels precum şi medici şi asistenţi din spitalul Erasme şi din alte spitale. ”Au mai participat colegi care au fost cu mine la întrunirea NATO care am avut-o în cursul zilei respective”, notează secretarul de stat în MAI. 

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă